Un cercetător chinez suspectat de spionaj într-un laborator american a fost reținut pe aeroportul din Los Angeles, de unde intenționa să plece în China, au anunțat joi autoritățile, citate de AFP.

HotNews.roFoto: Hotnews

Potrivit procuraturii din San Francisco și FBI (poliția locală), Xin Wang se prezenta drept cercetător în medicină care dorea să efectueze cercetări la Universitatea California din San Francisco (UCSF) în momentul în care s-a prezentat pe teritoriul american, în martie 2019.

În cadrul interogatoriului efectuat de poliția de frontieră, acesta ar fi recunoscut că este ofițer în cadrul armatei chineze și lucrează în țara sa pentru un laborator american, au precizat autoritățile americane.

Potrivit documentelor justiției americane, Xin Wang ar fi primit instrucțiuni de la superiorii săi să studieze concepția laboratorului UCSF pentru a-l reproduce ulterior în China.

Cercetătorul ar fi șters mesaje de pe telefonul său mobil înainte de a se prezenta pe aeroportul din Los Angeles, unde a fost reținut în 7 iunie înainte de a se îmbarca pentru un zbor cu destinația China.

El este acuzat de fraudă cu vize și riscă până la zece ani de închisoare dacă este condamnat.

Această arestare vine în plină perioadă de tensiuni între Statele Unite și China, subiectele centrale fiind pandemia de Covid-19 și chestiuni economice și comerciale.