Pe vremuri, Donald Trump se mândrea că ar putea împușca orice om de pe Fifth Avenue fără să-și piardă din susținători. Timp de ani de zile, asta părea să fie adevărat. Dar s-ar putea ca ultimele sale demersuri – mobilizarea ad hoc a unor forțe paramilitare împotriva protestatarilor adunați pe străzile din întreaga țară – să fi fost prea mult, potrivit The Guardian, citat de Rador.

Donald Trump, in timpul protestelor (twitter)Foto: Hotnews

Noi sondaje demonstrează că sprijinul față de Trump este în declin printre alegătorii cei mai importanți, unele relevând un procent de scădere din două cifre comparativ cu cel al contracandidatului său democrat, Joe Biden.

Luni seara, poliția și soldații i-au îndepărtat violent pe protestatari pentru ca Trump să se poată deplasa de la Casa Albă la Catedrala Sfântul Ioan ca să imortalizeze evenimentul. În momentul acela, Nolad Fuzzell a considerat că a văzut destule.

Fuzzell este ospătar la un restaurant din Lawrence, statul Kansas, iar anterior l-a sprijinit pe Trump. Dar după apariția fotografiei, el a transmis pe Twitter următorul mesaj: “Încep să regret că port toate însemnele lui Trump din ziua alegerilor din 2016. Nu e just, sub nicio formă“.

Așadar, cum a putut pierde Trump niște susținători ca Fuzzell, iar oare ei au dispărut pentru totdeauna?

Mai întâi, este demn de amintit ce anume le-a cerut președintele republicanilor. El a tratat partidul așa cum Theseu își trata corabia, înlocuind un eșalon până când el ar deveni de nerecunoscut. Din partea unui partid ale cărui elite au încercat să îl respingă pe Trump în 2016, un asemenea eșalon a devenit acum aproape de nerecunoscut.

Sub conducerea lui Trump, republicanii au pornit la război împotriva aliaților tradiționali, cum ar fi FBI-ul. Ei s-au comasat în jurul vechilor lor opozanți în privinţa Rusiei. Liderii republicani au aprobat deficite bugetare atât de masiv – ajunse în acest an la trilioane de dolari – încât l-ar face pe Franklin D. Roosevelt să roșească.

Susținătorii lui Trump au trebuit să boicoteze cel mai popular sport din America, respectiv, fotbalul profesionist.

Importanți eroi americani – politicieni precum Mitt Romney, militari precum John Kelly, la fel ca și John McCain – au devenit ținta atacurilor lui Trump.

Propriul fost secretar al apărării de pe vremea lui Trump, James Mattis, s-a văzut silit să se pronunțe împotriva tratamentului aplicat de el cetățenilor americani în timpul protestelor provocate de moartea lui George Floyd în mâinile poliției. Comparându-l pe președinte cu propagandiștii naziști, Mattis a scris: “Trebuie să respingem și să tragem la răspundere pe cei aflați acum în funcții, care își bat joc de Constituția noastră“.

Printre altele, Trump a cerut creștinilor evanghelici, aliații săi cei mai hotărâți, să treacă peste descrierile jenante ale escapadelor sale sexuale, să ascundă banii plătiți unei actrițe de filme porno și, cu mare dificultate, să abandoneze comunitățile creștine vulnerabile din nordul Siriei.

Dar cea mai dificilă cerere a lui Trump făcută susținătorilor săi survine chiar în acest moment.

De ani de zile, militanții dreptei s-au comasat împotriva unei eventuale mobilizări militare americane în interiorul granițelor țării. O teorie a conspirației pe această temă – Jade Helm 15 – a atins o asemenea amploare încât, în 2015, un senator din Texas, Ted Cruz, a cerut explicații din partea Pentagonului. Era rezultatul unei imaginații aprinse a dreptei.

Dar acum, sub conducerea lui Trump, autoinvazia americană devine realitate: brigăzi întregi ale unor forțe care de obicei supraveghează penitenciarele, frontierele și traficul de droguri au ieșit acum în stradă, deseori, fără insigne de identificare, ca să înăbușe protestele și revoltele. În această săptămână, militari în exercițiu s-au comasat în jurul Washingtonului așteptând ordinele lui Trump.

Această acumulare de forțe l-a îngrijorat pe Mattis, care este un general de marină în retragere.

Fuzzel, ospătarul din Kansas care își exprimă regretele, nu este singur.

„Dacă aș fi un republican activ, m-ar îngrijora asemenea cifre”, a declarat și Natalie Jackson, director de cercetări la Institutul de Sondaje de la Universitatea Monmouth.

Ultimul sondaj de la Monmouth arată un deficit de 11 procente al lui Trump față de Biden. Dna Jackson afirmă că sondajul denotă un declin nemaivăzut anterior. De exemplu, 47% dintre alegătorii albi fără studii superioare se arătau favorabili lui Trump. În 2019, procentul se situa în jur de 52%. Statistic vorbind, este foarte semnificativ”.

Un alegător care a dorit să își păstreze anonimatul din cauza unor aventuale amenințări, a scris într-un mesaj următoarele: “Având în vedere cât de departe a ajuns Partidul Trumprepublican, acum iau stânga în considerare“. Astfel încât el și-a lansat o pagină pe Facebook, intitulată cât se poate de direct ‘Regret că l-am votat pe Trump în 2016’.

“Unora le este frică să posteze asta în public din cauză că se tem să nu fie atacați de oameni de stânga care nu pot trece peste opțiunea sa anterioară“, afirmă autorul paginii. Dar pagina lui are acum 8600 de susținători. (The Guardian)