Curtea Supremă a Spaniei a anunțat luni deschiderea unei investigații cu privire la fostul rege Juan Carlos pentru a stabili dacă acesta poate fi cercetat penal în cazul atribuirii unui contract de către Arabia Saudită pentru construirea unei linii feroviare de mare viteză, relatează Reuters.

Fostul rege Juan Carlos al SpanieiFoto: Flickr

Un procuror va investiga dacă fostul monarh poate fi inclus în dosar datorită unor acțiuni care au avut loc după ce acesta și-a pierdut imunitatea când a abdicat în 2014 în favoarea fiului său Felipe.

„Ancheta va investiga dacă faptele care au avut loc după ce regele emerit (actualul titlu al lui Juan Carlos) a abdicat în iunie 2014 și acesta nu mai era protejat de imunitate pot fi reţinute sau trebuie să fie respinse în cadrul unei proceduri penale”, a anunțat procurorul general într-un comunicat.

Justiția a investigat aceste fapte începând cu 2018, dar în virtutea imunității de care se bucură, doar Curtea Supremă poate stabili responsabilitatea fostului monarh și doar pentru fapte comise după abdicarea acestuia.

Investigația procurorului Curții Supreme cu privire la fostul rege a fost disjunsă dintr-o altă anchetă a parchetului anticorupție cu privire la atribuirea în 2011 a unui contract de construire a unei linii feroviare de mare viteză care să lege orașele Medina și Mecca din Arabia Saudită.

La mijlocul lunii martie, regele Felipe a anunțat că a renunțat la orice moștenire din partea tatălui său și că i-a tăiat acestuia alocația anuală pe fondul suspiciunilor de corupție. Anunţul acestuia a survenit după ce presa internaţională a făcut mai multe dezvăluiri în acest sens.

Cotidianul „La Tribune de Geneve” scria în special că, în 2008, Juan Carlos a primit 100 de milioane de dolari de la regele Arabiei Saudite Abdallah al II-lea în contul din Elveţia al unei fundaţii panameze, în timp ce cotidianul The Daily Telegraph a relatat, la rândul său, că Felipe al VI-lea era beneficiar al acestei fundaţii.

Juan Carlos I a domnit 38 de ani în Spania, unde a acces la tron după moartea dictatorului Francisco Franco în 1975.