Poliţia spaniolă caută un exemplar de crocodil de Nil de aproximativ 250 de kilograme, o specie periculoasă de apă dulce, care a fost observat în urmă cu câteva zile în fluviul Duero, în dreptul provinciei Valladolid, în centrul ţării, transmite agenția EFE, citată de Agerpres.

HotNews.roFoto: Hotnews

Crocodilul are un metru şi jumătate lungime şi a fost văzut la sfârşitul săptămânii trecute de mai multe persoane, au declarat pentru EFE surse din poliţie.

Ulterior, un biolog a identificat în albia fluviului mai multe urme care ar putea aparţine acestei reptile care, odată ce a crescut, este posibil să fi fost abandonată de stăpânul său, care ar fi ţinut-o ca animal de companie, potrivit primelor ipoteze.

O unitate de poliţie specializată caută crocodilul cu ajutorul unei drone, iar zona a fost închisă.

Primăria din Valladolid le-a cerut locuitorilor să fie atenţi în următoarele zile, mai ales pescarii şi cei care practică diverse activităţi sportive nautice.

Experţii vor să cerceteze zona în mod precaut, pentru a evita ca reptila să se deplaseze în afara zonei desemnate de autorităţi pentru capturare.