O nouă taxă ar putea fi impusă marilor companii care beneficiază de piaţa unică a UE care ar avea o valoare de ”mai puțin de 0,2%” din cifra de afaceri a acestora, a anunțat Comisia Europeană, relatează Reuters. CE consideră că astfel s-ar putea genera 10 miliarde de euro pe an, ”fără efort excesiv din partea companiilor”, pentru a ajuta finanțarea planurilor de stimulare a economiei.

Comisia EuropeanaFoto: pixabay.com

Conform planului care așteaptă să fie supus aprobării celor 27 de state membre ale UE, Comisia Europeană va împrumuta de pe piaţă o sumă fără precedent - 750 miliarde euro - pentru a finanţa cheltuielile menite să redreseze economiile afectate de criza provocată de pandemia de coronavirus.

CE a propus câteva posibile taxe pentru a ajuta la achitarea datoriei, inclusiv o nouă taxă pentru piaţa unică, care ar putea intra în vigoare în 2024 sau după acest an.

”În funcție de cum va fi stabilită taxa, s-ar putea obține aproximativ 10 miliarde de euro fără efort excesiv pentru orice firmă individuală”, a spus o purtătoare de cuvânt a Comisiei Europene.

”Zece miliarde de euro este mai puţin de 0,2% din cifra de afaceri generată de operaţiunile din UE ale acelor mari companii", a precizat aceasta.

Purtătoarea de cuvânt a adăugat că veniturile anuale aşteptate reprezintă o estimare preliminară şi vor depinde de diversele opţiuni luate în considerare pentru noua taxă.

Comisia Europeană ia în calcul și alte posibile opţiuni de majorare a veniturilor, de la taxa pe plastic la taxă pe carbon.

Comisarul european pentru buget, Johannes Hahn, a spus într-un interviu publicat duminică în Financial Times că o taxă pentru companiile care au acces la piața unică ar putea afecta 70.000 de companii din Europa, cu o cifră de afaceri globală de peste 750 de milioane de euro.