Procurorii polonezi au început cercetarea penală pentru discriminare religioasă împotriva unui manager IKEA care a concediat un angajat după ce acesta a calificat homosexualitatea drept „o abominație” pe website-ul intern al companiei, relatează NBC News.

Magazin IkeaFoto: IKEA

Angajatul magazinului IKEA din Cracovia a fost concediat anul trecut după ce a postat pe rețeaua intranet a companiei citate din Biblie care făceau referire la homosexualitate și a refuzat să își șteargă comentariile, a declarat un purtător de cuvânt al procuraturii locale.

IKEA a anunțat că speră în rezolvarea rapidă a cazului.

„Ca angajator vom oferi tot ajutorul și sprijinul salariatului nostru”, a declarat un purtător al Ingka Group care deține majoritatea magazinelor IKEA, inclusiv cele din Polonia.

La momentul concedierii angajatului ministrul Justiției polonez Zbigniew Ziobro a afirmat despre caz că este un exemplu de folosire „a violenței legale și economice împotriva celor care nu împărtășesc valorile activiștilor homosexuali”.

Procuratura din Cracovia a afirmat că drepturile angajatului ar fi putut fi încălcate datorită convingerilor sale religioase.

Dacă va fi condamnat ofițerul pentru resurse umane care a concediat angajatul ar putea fi sancționat cu o amendă sau până la doi ani în închisoare.

Compania IKEA face la rândul său obiectul unui proces civil după ce a fost acționată în instanță pentru concediere abuzivă de către fostul angajat.