​Premierul olandez Mark Rutte nu a putut să își viziteze mama înainte ca aceasta să decedeze fiindcă a respectat măsurile impuse pentru a preveni răspândirea COVID-19, printre acestea numărându-se și interzicerea vizitelor la azilurile de bătrâni, relatează The Guardian.

HotNews.roFoto: Hotnews

Anunțul lui Rutte a venit în timp ce Marea Britanie se află în mijlocul unui scandal politic după ce a fost dezvăluit că unul din consilierii principali ai premierului Boris Johnson a încălcat măsurile de restricție, călătorind peste 400 de kilometri pentru a ajunge la casa părinților săi.

Mark Rutte a anunțat luni moartea mamei sale în vârstă de 96 de ani într-un azil de bătrâni din Haga în 13 mai, la aproape două luni după ce guvernul a închis accesul în toate instituțiile de acest tip în 20 martie.

„Premierul s-a conformat tuturor măsurilor”, a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al prim-ministrului când a fost chestionat cu privire la informațiile potrivit cărora Mark Rutte a respectat restricțiile și nu și-a vizitat mama înainte ca aceasta să decedeze.

Mama acestuia nu și-a pierdut viața din cauza COVID-19 deși un focar a fost depistat anterior la azilul unde aceasta era internată, potrivit presei olandeze.

Autoritățile olandeze au început să permită vizite individuale la unele din azilurile și centrele de îngrijire a bătrânilor de la începutul acestei săptămâni, o măsură care va fi extinsă pentru toate instituțiile de acest tip începând cu 15 iunie.

Citește și: