Premierul britanic Boris Johnon a anunțat luni că va redeschide centre comerciale şi magazine în luna iunie, în cadrul unei noi etape de relaxare a restricţiilor antiepidemice, potrivit Reuters.

Coronavirus Marea BritanieFoto: Martyn Wheatley / Zuma Press / Profimedia

Pieţele comerciale în aer liber şi centrele pentru vânzări auto ar putea fi redeschise pe 1 iunie, iar reţelele de retail pe 15 iunie.

"Astăzi, vreau să anunţ sectorul de retail că intenţionăm să redeschidem magazinele, pentru a se pregăti. Aplicăm măsuri treptate de reconstruire a ţării", a declarat Boris Johnson luni seară, conform agenţiei de presă Reuters, citată de Mediafax.

Iniţiativa a fost confirmată de ministrul britanic al Mediilor de Afaceri, Alok Sharma. "Magazinele stradale sunt în centrul fiecărei comunităţi din ţara noastră. A permite redeschiderea acestor magazine va fi un pas esenţial pe drumul reconstruirii economiei, iar astfel vor fi susţinute milioane de locuri de muncă din Marea Britanie", a declarat Alok Sharma.

În Marea Britanie s-au înregistrat până acum 262.541 de cazuri de coronavirus şi 36.996 de decese, conform datelor centralizate de Universitatea Johns Hopkins (SUA).