Ministerul Sănătății din Brazilia a recomandat, miercuri, pacienților cu simptome ușoare de Covid-19, utilizarea clorochininei, până acum rezervată cazurilor grave, după ce s-au înregistrat peste 1.000 de decese în 24 ore, potrivit AFP.

Gropi comune in BraziliaFoto: Michael Dantas/AFP/ Profimedia

Această recomandare a fost făcută într-un document al ministerului, al cărui titular Nelson Teich a demisionat vinerea trecută din cauza presiunilor puternice din partea președintelui Jair Bolsonaro, convins de efectele - până acum neprobate - ale hidroxiclorochinei de a lupta împotriva pandemiei care a ucis deja mai mult de 18.000 de persoane în Brazilia.

Hidroxiclorochina nu prezintă o eficacitate semnificativă contra COVID-19, nici în cazul pacienţilor în stare gravă, nici al celor cu simptome uşoare, conform constatărilor a două studii publicate vineri în jurnalul medical britanic BMJ, transmite Agerpres.

Primul studiu, realizat de cercetători francezi, a concluzionat că acest derivat al clorochininei, un medicament antimalaric, nu reduce în mod semnificativ riscurile de internare la terapie intensivă sau de deces în cazul pacienţilor spitalizaţi cu pneumonie din cauza COVID-19.

Conform celui de-al doilea studiu, realizat de o echipă de oameni de ştiinţă chinezi, hidoxiclorochina nu elimină virusul mai rapid în comparaţie cu tratamentele standard în cazul pacienţilor internaţi cu o formă "uşoară" sau "moderată" de COVID-19. În plus, efectele secundare sunt mai importante. "Coroborate, aceste rezultate nu susţin utilizarea hidroxiclorochinei ca tratament de rutină pentru pacienţii cu COVID-19", se arată într-un comunicat de presă emis de jurnalul medical britanic BMJ, care a publicat cele două studii.

Prima cercetare a implicat 181 de pacienţi adulţi internaţi cu pneumonie asociată COVID-19, care au necesitat administrarea de oxigen. 84 dintre aceşti pacienţi au primit hidroxiclorochină zilnic la mai puţin de două zile de la spitalizare, spre deosebire de ceilalţi 97.

Președintele american Donald Trump și-a apărat marți decizia de a-și administra medicamentul anti-malarie pentru a se proteja în fața noului coronavirus, în ciuda avertismentelor medicale, precizând că fiecare individ decide pentru sine.

Fără să ofere niciun fel de exemplu concret, Trump le-a spus reporterilor în cursul unei vizite la Senat că el consideră că hidroxiclorochina îți oferă un grad sporit de protecție, adăugând: ”Oamenii vor trebui să se convingă singuri”. Agenția americană de Alimentație și Medicamente a avertizat în legătură cu efectele secundare adverse serioase pe care le poate avea folosirea hidroxiclorochinei în tratamentul împotriva Covid-19, scrie Reuters.