Afganistan: Un bărbat şi-a decapitat sora pentru că aceasta voia să se căsătorească cu un tânăr mai sărac

de G.S.     HotNews.ro
Miercuri, 6 mai 2020, 15:22 Actualitate | Internaţional


Femei din Afganistan
Foto: Profimedia
Un bărbat şi-a decapitat sora mai mică în provincia Badakhshan, din nord-estul Afganistanului, după ce aceasta fugise cu iubitul ei, au informat miercuri oficiali locali, citaţi de DPA, potrivit Agerpres.

Tânăra, care avea în jur de 20 de ani, mersese anterior la poliţie pentru a solicita protecţie.

Potrivit purtătorului de cuvânt al forţelor de ordine din Badakhshan, Sanaullah Ruhani, aceasta se prezentase sâmbătă la poliţia din districtul Baharak alături de prietenul ei.

Poliţia a precizat că tânărul cuplu dorea să se căsătorească, însă nu primise aprobarea familiei fetei, deoarece bărbatul provenea dintr-o familie mai săracă.

Fratele ei a luat-o de la poliţie luni şi a dat asigurări oamenilor legii că acesteia nu i se va întâmpla nimic.

Tânăra a fost ucisă în noaptea următoare, a precizat Ruhani.

Potrivit acestuia, membrii familiei au depus mărturie la poliţie, precizând că fratele şi-a ucis sora şi a fugit. Prietenul tinerei a fost plasat sub protecţia poliţiei.

Ruhani a adăugat că surse locale au indicat că fratele fetei ucise s-a refugiat în teritoriul controlat de talibani din districtul Baharak, la vreo trei ore de mers pe jos de casa familiei sale.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1603 vizualizari

  • -7 (15 voturi)    
    BOR e de vina si pentru asta? (Miercuri, 6 mai 2020, 15:27)

    Lok [utilizator]

    Pentru ca o anume minoritate foarte guraliva pe net nu va fi niciodata la fel de revoltata de actiunile fratilor nostrii din estul mijlociu unde sclavia (aia reala nu iobagia care toti stim ca nu e sclavie) ca prin minune pare sa isi faca o reaparitie in anii astia.
    • +4 (10 voturi)    
      Lol (Miercuri, 6 mai 2020, 16:27)

      HP [utilizator] i-a raspuns lui Lok

      BOR existau si pe vremea cand iobagia era prezenta in Romania, si nu au facut nimic ca sa o elimine.

      Sunt din Evul Mediu ambele.
      • +1 (1 vot)    
        BOR a fost infiintat la cativa ani dupa abolire. (Miercuri, 6 mai 2020, 18:45)

        Lok [utilizator] i-a raspuns lui HP

        Ca existau biserici si inainte e evident. Dar nu erau BOR.
  • +16 (16 voturi)    
    Ca de obicei (Miercuri, 6 mai 2020, 15:46)

    Orpheus [utilizator]

    Religia pacii in actiune.
  • +14 (14 voturi)    
    Anul viitor se refugiaza si asta in Europa (Miercuri, 6 mai 2020, 15:47)

    YorkshireTerrier [utilizator]

    Daca deja a pornit la pas catre vest, pana primavara viitoare ajunge in Grecia.
  • +2 (6 voturi)    
    Fata nu a inteles, saraca (Miercuri, 6 mai 2020, 16:23)

    Mihail. [utilizator]

    Ca distantarea sociala inseamna, de fapt, sa te feresti de saraci.
  • +4 (4 voturi)    
    tanaru' nostru afgan.. (Miercuri, 6 mai 2020, 16:45)

    Ismail Paine de circ [utilizator]

    .. probabil va emigra in UKey sau Deutschland, spunand ca tara lui s-a stricat, nu mai sunt lucrurile cum erau odata..
  • +5 (5 voturi)    
    Interesant unde s-a refugiat (Miercuri, 6 mai 2020, 17:00)

    imi_pasa_de_romania [utilizator]

    In terotorii controlate de talibani. Pai cred ca tocmai a trecut proba practica si a fost admis la ei la "facultate".

    Ceva-mi spune ca abia astepta un pretext si isi dorea de mult sa incerce (nu neaparat pe sora-sa). Asta nu e ceva ce iti vine pe loc sa faci, indiferent de religie sau sistem de valori, mai ales cand minti politia ca nu i se intampla nimic si clar nu avea nici "acordul" familiei sa o pedepseasca.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by