China vrea să lanseze 4 misiuni cu echipaj uman şi alte 4 fără, pentru a construi propria staţie spaţială permanentă până în 2022. Anunţul a fost făcut marţi seară, după lansarea unei noi capsule, cu ajutorul celei mai recente rachete de mari dimensiuni, Long March 5B, de la centrul Wenchang, transmite Mediafax.

Lansare Long MarchFoto: Captura YouTube

China încearcă astfel să se impună în cursa pentru cucerirea spaţiului în care are ca rivale agenţii spaţiale din SUA, Europa şi Rusia, dar şi companii private.

Noul vehicul spaţial care a fost testat marţi este o versiune îmbunătăţită a capsulei Shenzhou, bazată pe modelul Soyuz dezvoltat de fosta Uniune Sovietică şi care este folosit şi în prezent.

Noua capsulă chinezească poate transporta şase astronauţi, comparativ cu trei câţi poate găzdui Shenzou.

Agenţia spaţială chineză a lansat deja un proiect experimental de staţie, care însă s-a prăbuşit pe Terra. Organizaţia plănuieşte să construiască un avanpost mult mai mare, cu mai multe module, care să rivalizeze cu Staţia Spaţială Internaţională.

Programul chinez a înregistrat un succes anul trecut, când a fost plasat un vehicul spaţial pe partea nevăzută a Lunii. Oficialii plănuiesc să trimită un rover şi pe Marte.

Programul chinez s-a dezvoltat rapid de la prima misiune cu echipaj uman, în 2003, iar oficialii au încercat să colaboreze cu agenţii spaţiale din Europa şi nu numai.

SUA au interzis însă colaborarea spaţială cu China, din motive de securitate, inclusiv privind Staţia Spaţială Internaţională.

Acesta este motivul pentru care China şi-a dezvoltat treptat propriile echipamente. Noua rachetă Long March 5B a fost special concepută pentru a transporta echipamentele necesare construirii staţiei chinezeşti pe o orbită a Terrei.

China se numără şi printre cele trei ţări care plănuiesc misiuni pe Marte în această vară, alături de SUA şi Emiratele Arabe Unite, potrivit Associated Press.

Misiunile pe Marte pot fi planificate o dată la doi ani, pentru a profita la maximum de cel mai bun traseu dintre Terra şi planeta roşie.