Presedintele american George W. Bush a declarat ca istoria va dovedi ca independenta Kosovo este corecta, transmite BBC. Liderul de la Casa Alba a facut aceasta declaratie in Tanzania, in cadrul unui turneu pe care-l intreprinde in state africane.

"Exista neintelegeri dar suntem convinsi ca alte state vor face ceea ce istoria va dovedi ca este miscarea corecta", a afirmat liderul Administratiei de la Washington. El a declarat ca

SUA sprijina independenta Kosovo deoarece "credem ca va aduce pacea".

Bush a anuntat ca SUA vor stabili in curand relatii diplomatice cu Kosovo.

Pe de alta parte, sarbi din provincie au incendiat doua posturi de frontiera de la granita cu Serbia. Trupele NATO au fost nevoite sa intervina, la cererea autoritatilor kosovare albaneze.

Parlamentul de la Belgrad a adoptat luni seara o rezolutie prin care condamna declararea independentei de catre Kosovo. In semn de protest, Serbia si-a retras si ambasadorii de la Washington si Paris, afirmand ca declaratia de independenta a Kosovo incalca legislatia internationala.

Intre timp, Consiliul de Securitate al ONU continua sa fie divizat in ceea ce priveste Kosovo si nu a luat nici o masura pana in acest moment. Sefii diplomatiilor din Uniunea Europeana au decis sa lase la latitudinea fiecarui stat membru recunoasterea sau respingerea independentei Kosovo.

Pana in acest moment, si-au anuntat intentia de a recunoaste Kosovo o serie de state, printre care: Germania, Italia, Franta, Marea Britanie, Austria, SUA, Turcia, Albania, Afganistan.

Urmatoarele tari nu vor recunoaste Kosovo: Rusia, Spania, Romania, Slovacia, Cipru.

Kosovo pe scurt

  • Populatie: 2.000.000
  • Albanezii formeaza 90%, restul sunt minoritati, intre care sarbi
  • Se afla sub controlul ONU din 1999
  • O misiune civila a UE, la care va participa si Romania, va inlocui trupele Natiunilor Unite dupa independenta
  • Fortele NATO vor continua sa asigure securitatea provinciei

ora 12.00 Rusia a avertizat SUA ca independenta Kosovo destabilizeaza ordinea mondiala.

ora 12.30 Ministrul roman al Apararii a anuntat ca Romania isi va mentine "deocamdata" trupele in Kosovo.

ora 12.45 Alerta cu bomba la o scoala de langa Pristina. Cladirea a fost evacuata.

ora 13.00 Javier Solana se va deplasa astazi la Pristina.

ora 13.15 Etnicii sarbi au provocat incendii la doua posturi de control de la granita dintre Serbia si Kosovo.

ora 14.00 Fortele NATO vor interveni pentru prima data dupa declararea independentei provinciei, in urma atacurilor intreprinse de etnicii sarbi

ora 14.20 Mii de sarbi demonstreaza la Kosovska Mitrovica.

ora 15.00 Javier Solana a sosit la Pristina, unde va avea convorbiri cu oficiali albanezi.

ora 15.50 Sarbii bosniaci vor demonstra joi in Republica Srpska. Tot joi, mii de sarbi sunt asteptati in captala Belgrad la o mare demonstratie.

ora 16.10 Taiwanul a recunoscut independenta Kosovo.

ora 17.00 Parlamentul de la Kosovo a adoptat primele sale legi, la doua zile dupa declararea independentei provinciei.

ora 17.50 Serbia a cerut OSCE sa condamne independenta Kosovo.

ora 18.25 Premierul kosovar Thaci a afirmat ca incidentele de la frontiera cu Serbia au fost "izolate"

ora 18.45 Diplomati rusi afirma ca independenta Kosovo va avea "consecinte" asupra relatiilor dintre Rusia si UE.

ora 19.00 Javier Solana: UE si Kosovo sunt buni prieteni.

ora 19.30 Seful diplomatiei sarbe merge miercuri la Consiliul Europei si la Parlamentul European