Parlamentul chinez îşi va deschide sesiunea anuală la 22 mai, a informat miercuri agenţia oficială de presă Xinhua, cu o întârziere de două luni şi jumătate din cauza pandemiei, potrivit Reuters şi AFP, potrivit Agerpres.

Drapel ChinaFoto: Wikipedia

Condiţiile pentru organizarea reuniunii anuale a Parlamentului au fost îndeplinite, pentru că situaţia epidemică legată de coronavirus s-a îmbunătăţit în ţară, a transmis Xinhua citând forul de decizie al parlamentului chinez.

Evenimentul, care de obicei reuneşte circa 3.000 de deputaţi în cadrul solemn al Palatului Poporului din Beijing, ar urma să îi ofere ocazia preşedintelui Xi Jinping de a proclama victoria ţării asupra pandemiei de coronavirus, potrivit AFP.