Izolat la locuința sa de mai bine de o lună și vizat de o acuzație de agresiune sexuală, candidatul democrat la Casa Albă Joe Biden rămâne puțin vizibil într-o țară centrată pe criza Covid-19, în ciuda unor susținători de calibru, precum puternica șefă a Congresului, Nancy Pelosi, scrie AFP.

Barrack Obama si Joe BidenFoto: Flickr

„În timp ce ne confruntăm cu epidemia de coronavirus, Joe a fost vocea rațiunii și a tenacității, urmărind o cale clară care să ne scoată din această criză”, a spus președintele democrat al Camerei Reprezentanților.

Peste 2.500 de oficiali aleși și personalități democrate s-au raliat deja la candidatura sa, în frunte cu Barack Obama, încă foarte popular în rândul democraților și cu doi dintre marii săi rivali progresiști, Bernie Sanders și Elizabeth. Warren.

Mai mulți analiști au avertizat că vizibilitatea tot mai slabă a lui Biden ar putea atrage riscul ca acesta să nu fi nominalizat oficial drept candidat democrat până la convenția partidului, amânată pentru august din cauza epidemiei de coronavirus, dar acest pas ar fi ceva extraordinar.

Senatoarea americană Elizabeth Warren a declarat că va accepta oferta de a deveni vicepreşedinte al candidatului democrat la Casa Albă, Joe Biden, dacă îi va fi oferită această funcţie, informează joi Reuters.

"Da", a spus Warren atunci când a fost întrebată la MSNBC ce răspuns va da dacă Biden îi va propune să fie vicepreşedintele său.

Joe Biden, care a fost la rândul său vicepreşedintele lui Barack Obama, a promis că va alege o femeie care să-i fie vicepreşedinte şi a spus că va numi o comisie care să-l ajute să verifice în curând o listă scurtă de nume.