Franța a interzis vânzarea online de produse cu nicotină și a limitat vânzarea​ lor în farmacii, după ce cercetători au sugerat că nicotina poate avea un efect protector împotriva coronavirusului, relatează BBC.

Produse nicotinaFoto: Profimedia Images/Science Photo Library/Sciencephoto

Noile produse vizează produsele ca gumele de mestecat cu nicotină și plasturii, menite să îi ajute pe oameni să se lase de fumat.

Guvernul francez a anunțat că oamenilor li se va permite să cumpere provizii pe doar o lună din aceste produse. Acest lucru se va putea face doar prin farmacii iar cei care cumpără produsele vor fi înregistrați într-un registru.

Scopul este de a-i împiedica pe oameni să introducă prea multă nicotină în corpurile lor în speranța că se vor proteja împotriva coronavirusului și de asemenea de a proteja stocurile pentru cei care au nevoie de aceste produse.

Săptămâna trecută, date de la un spital din Paris au indicat spre faptul că fumătorii sunt statistic mai puțin probabil să fie internați cu COVID-19.

Experimentele urmează să continue în Franța.

Explozia de cerere pentru produsele cu nicotină a fost stârnită săptămâna aceasta după ce cercetătorii au observat numărul mic de fumători printre cei spitalizați cu COVID-19. Teoria că nicotina ar putea juca un rol în blocarea virusului urmează să fie testată la un spital din Paris folosindu-se plasturi cu nicotină.

Șeful autorității responsabile de sănătatea publică în Franța a declarat că studiul este interesant dar a avertizat că fumatul ucide anual 75.000 de francezi și că fumătorii care sunt internați cu noul coronavirus tind să dezvolte simptome mai grave.

Franța a raportat aproape 22.000 de morți din cauza noului coronavirus de la izbucnirea pandemiei pe teritoriul francez în cursul acestui an.

Autoritățile plănuiesc să relaxeze treptat carantina începând cu 11 martie.

REFERINȚĂ: