Soldații malgași, în uniformă, dar neînarmați, merg încet din ușă în ușă pe aleile capitalei Antananarivo în cadrul programului de distribuire gratuită către locuitori a unui ceai din plante oferit de președintele Madagascarului, Andry Rajoelina, pentru a lupta împotriva noului coronavirus.

HotNews.roFoto: Hotnews

Această băutură, ”proiectată” de Institutul Madagascar pentru Cercetări Aplicate (Imra), este preparată din salvie, o plantă cu eficacitate dovedită împotriva malariei, scrie AFP.

"Am făcut teste, două persoane sunt acum vindecate de acest tratament", a spus Rajoelina la începutul acestei săptămâni. "Acest ceai din plante produce rezultate în șapte zile (...). Putem schimba istoria întregii lumi", a spus el.

Marți, a fost rândul soldaților să apere eficacitatea băuturii pe un național de televiziune, de data aceasta acordându-i calități nu de vindecare, ci de prevenire.

„Nu există o cură directă pentru coronavirus”, a spus un medic al armatei, colonelul Willy Ratovondrainy. "Dar singura soluție de până acum este consolidarea imunității. Și acest remediu tradițional întărește imunitatea", a insistat el.