VIDEO Iran a lansat primul satelit militar în orbită, anunță Garda Revoluționară

de S.J.     HotNews.ro
Miercuri, 22 aprilie 2020, 20:10 Actualitate | Internaţional


Garda Revolutionara, Iran
Foto: Wikimedia
Garda Revoluționară din Iran a anunțat miercuri că a lansat pe orbită cu succes primul satelit militar al țării într-o perioadă în care relațiile cu Statele Unite sunt tot mai tensionate datorită programelor nucleare și de dezvoltare a rachetelor balistice de către regimul de la Teheran, anunță Reuters.

Oficialii americani au declarat că se tem că tehnologia balistică de rază lungă folosită pentru a lansa satelitul în orbită ar putea fi folosită pentru a lansa focoase nucleare iar Secretarul de Stat american, Mike Pompeo, a declarat că Teheranul trebuie tras la răspundere pentru lansare.

Autoritățile iraniene au negat acuzațiile Statelor Unite afirmând că nu au urmărit niciodată dezvoltarea de arme nucleare.

„Primul satelit militar Iranian, Noor, a fost lansat în această dimineață din deșertul central din Iran. Lansarea a fost reușită iar satelitul a ajuns în orbită”, a anunțat televiziunea de stat iraniană.

Satelitul denumit „Noor”, semnificând „Lumină”, orbitează la 425 de kilometri deasupra suprafeței Pământului, a mai afirmat aceeași sursă.




Mai devreme în cursul zilei, președintele american Donald Trump a anunțat miercuri că a dat ordine să fie distrusă orice ambarcațiune iraniană care se apropie periculos de navele americane din Golf, după ce în urmă cu o săptămână, Pentagonul a acuzat Teheranul de „manevre periculoase” pe mare.

Potrivit Washingtonului, 11 bărci de viteză ale Gărzilor Revoluționare au traversat în mod repetat, cu viteză foarte mare și foarte aproape de pupa navelor americane care patrulau în Golf.


Citeste mai multe despre   





Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1725 vizualizari

  • 0 (2 voturi)    
    A bagat spaima in iranieni... (Miercuri, 22 aprilie 2020, 20:24)

    Sparafucile [utilizator]

    Cine? Trump. Ăia, dupa primele 215 ambarcatiuni scufundate, in mod cert se vor cuminti.
  • 0 (2 voturi)    
    De fapt (Miercuri, 22 aprilie 2020, 20:34)

    feroviarul123 [utilizator]

    Noor înseamnă tulpina. As vrea sa zic ca este o realizare dar pana si noi am realizat asta in 2012. Asa ca ...
    • 0 (0 voturi)    
      Nu ai inteles nimic (Joi, 23 aprilie 2020, 9:50)

      alunescu [utilizator] i-a raspuns lui feroviarul123

      Satelitul romanesc era un nanosatelit experimental, de 10x10 cm si un kilogram. Care nu a functionat deloc. Si a fost transportat pe orbita(orbita gresita spun cercetatorii romani) cu o racheta Vega. Care nu e romaneasca, ai ghicit. Nici nanosatelitul nu avea nimic romanesc in el, decat banii si montajul. Aici e vorba de un satelit militar, conceput si realizat de iranieni, lansat pe orbita de o racheta de fabricatie iraniana. Vai de capul nostru, ce tari suntem!


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by