Regina Elisabeta a II-a împlineşte 94 de ani. Regina Marii Britanii va avea o aniversare discretă

de RA     HotNews.ro
Marţi, 21 aprilie 2020, 11:10 Actualitate | Internaţional


Regina Elisabeta a II-a
Foto: Captura YouTube
​Regina Elisabeta a II-a împlineşte marţi 94 de ani. Evenimentul, sărbătorit de obicei în familie, va fi marcat anul acesta de şi mai multă discreţie având în vedere criza coronavirusului cu care se confruntă şi Marea Britanie, notează Mediafax.

Regina Elisabeta a II-a s-a născut pe 21 aprilie 1926, la Londra, iar, marţi, ea împlineşte 94 de ani.

De obicei, regina îşi serbează ziua de naştere în familie, la castelul Windsor, şi îşi face apariţia şi la balconul palatului Buckingham, potrivit tradiţiei.

Anul acesta, însă, din cauza pandemiei de COVID-19, aniversarea va fi şi mai discretă.

De obicei, pentru a marca aniversarea reginei, sunt trase 41 de salve de tun din Hyde Park, 21 de salve de tun din Windsor Great Park şi 62 de salve de tun din Turnul Londrei. Însă, regina a fost de părere că acest lucru ar fi nepotrivit.

Cele mai recente date arată că aproximativ 16.000 de britanici infectaţi cu noul coronavirus au murit, Marea Britanie situându-se pe locul al cincilea în topul ţărilor cu cele mai multe decese.

În urmă cu câteva săptămâni, regina s-a retras la castelul Windsor, împreună cu prinţul consort Philip, în vârstă de 98 de ani. De acolo a transmis mai multe mesaje de încurajare pentru britanici, inclusiv al cincilea televizat în cei 68 de ani de când a urcat pe tron.

Luni, şi prinţul Philip a transmis un mesaj public, un lucru neobişnuit pentru acesta, având în vedere că s-a retras din viaţa publică în urmă cu trei ani. Prinţul Philip a ţinut să le mulţumească celor implicaţi în lupta cu pandemia.

Deşi 21 aprilie marchează data de naştere reală a reginei, aceasta îşi sărbătoreşte oficial aniversarea în a doua sâmbătă din luna iunie. Atunci are loc parada Trooping the Colour, între palatul Buckingham şi Horse Guards Parade, la care participă peste 1.400 de militari, cu 200 de cai, şi 400 de muzicanţi.

Totuşi, anul acesta, aniversarea oficială a reginei, care ar fi trebuit să aibă loc pe 13 iunie, a fost anulată, având în vedere recomandările de distanţare socială impuse pentru stoparea pandemiei de COVID-19. Regina Elizabeth a II-a a participat la sărbătoarea "Trooping the Color" în fiecare an, cu o singură excepţie - în 1955, parada a fost anulată, din cauza unei greve a muncitorilor de la căile ferate britanice.

Tradiţia celor două aniversări a fost inaugurată de regele George al II-lea, în 1748. Născut în noiembrie, acesta a decis să îşi celebreze aniversarea în aceeaşi zi cu parada Trooping the Colour. Această ceremonie îşi are originea în pregătirile pentru război din trecut, când toate steagurile erau strânse şi arătate soldaţilor britanici înainte de luptă, pentru ca aceştia să le recunoască în iureşul bătăliilor. Regele Edward al VII-lea, născut în noiembrie, a fost cel care a făcut din aniversarea oficială un standard.

În septembrie 2015, regina Elizabeth a II-a, care a urcat pe tron la vârsta de 25 de ani, într-o perioadă în care Marea Britanie nu îşi revenise încă de pe urma distrugerilor produse de Al Doilea Război Mondial, a intrat în istorie, devenind monarhul cu cea mai lungă domnie din istoria regatului britanic.

Atunci când era o tânără prinţesă, Elisabeta nu se aştepta să devină regină, având în vedere că tatăl ei, George al VI-lea, a primit coroana doar pentru faptul că fratele său mai mare, Edward al VIII-lea, a abdicat, în 1936, pentru a se căsători cu Wallis Simpson, o americancă divorţată.

Elisabeta a II-a a urcat pe tron pe 6 februarie 1952, după moartea tatălui ei.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1918 vizualizari

  • +1 (3 voturi)    
    f bine! (Marţi, 21 aprilie 2020, 12:14)

    bancher [utilizator]

    Multi inainte! Regina Elisabeta a II-a este ultima reprezentanta a unei era apuse, o generatie de oameni bine crescuti, corecti, nobili, cu simt etic si respect fata de ceilalti.
    Basescu, Ponta, Dragnea si multi alti politicieni de la noi ar avea ce invata din nobletea, cinstea si eleganta reginei.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by