Premierul britanic, Boris Johnson, testat pozitiv la noul coronavirus în urmă cu zece zile, a fost internat în spital duminică pentru a fi supus unor examinări suplimentare, au anunţat serviciile sale, scriu Reuters şi AFP.

Boris JohnsonFoto: Andrew Parsons/No 10 Downing Street/Profimedia Images

"La sfatul medicului său, prim-ministrul a fost spitalizat în această seară pentru o serie de teste", potrivit unui comunicat emis de biroul său.

"Aceasta este o măsură de precauţie, întrucât premierul continua să prezinte simptome persistente de coronavirus la zece zile după testarea pozitivă la virus", a adăugat Downing Street, potrivit Agerpres.