Un incendiu de pădure în apropiere de Cernobîl a provocat o creștere a radioactivității

de R.M.     HotNews.ro
Duminică, 5 aprilie 2020, 20:01 Actualitate | Internaţional


Crestere de radioactivitate la Cernobil
Foto: Captura Facebook
Ucraina a semnalat duminică o creștere a radioactivității din cauza unui incendiu de pădure izbucnit ieri în zona de excluziune care înconjoară centrala din Cernobîl, teatrul cei mai grav accident nuclear din istorie, scrie AFP.

"Sunt vești proaste: radioactivitatea este superioară celei normale în centrul incendiului", a scris pe Facebook Egor Firsov, care conduce serviciul de inspecție ecologică.

Firsov a postat și o înregistrare video care arată un contor Geiger care afișa un nivel de radioactivitate de 16 ori mai mare decât cel normal.



Flăcările au cuprins peste 100 de hectare din pădurea situată în jurul centralei, la o sută km nord de capitala Kiev.

Serviciile de urgență au afirmat, duminică, că nu există creșteri de radioactivitate după ce sâmbătă invocaseră "dificultăți" în eforturile de stingere a incendiului exact din cauza unor creșteri de radioactivitate în unele zone.

Autoritățile au afirmat că localitățile învecinate nu sunt în pericol.

Două avioane, un elicopter și o sută de pompieri sunt mobilizați pentru a lupta împotriva incendiului.

Reactorul numărul 4 al centralei din Cernobîl a explodat în 26 aprilie 1986 contaminând, potrivit unor estimări, până la trei sferturi din Europa. După această catastrofă, inițial ascunsă de autoritățile sovietice, au fost evacuate sute de mii de persoane de pe un vast teritoriu de peste 2.000 kilometri pătrați, care a rămas abandonat.

Trei alte reactoare au continuat să funcționeze după dramă. Ultimul a fost oprit în 2000.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















15635 vizualizari

  • +9 (11 voturi)    
    Și focul cine l-a pornit (Duminică, 5 aprilie 2020, 20:51)

    Captain Obvious [utilizator]

    Prometeu?
  • -8 (10 voturi)    
    Vai, dar ca si covidu.... (Duminică, 5 aprilie 2020, 21:47)

    MihaiDumitrescu1 [anonim]

    ... e atat de impo ca mi se brehane !
    • +4 (4 voturi)    
      Ai suplimente de iod? (Luni, 6 aprilie 2020, 0:57)

      jorj_bv [utilizator] i-a raspuns lui MihaiDumitrescu1

      Dacă vântul bate cum trebuie îți poți lua o doza nasoala de iod radioactiv care e strâns de corp în tiroida și apoi provoacă cancer.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by