Premierul kosovar Hashim Thaci a convocat, astazi, Parlamentul intr-o sesiune speciala, pentru a proclama independenta provinciei, anunta agentiile internationale de presa. Sesiunea speciala ar urma sa inceapa la ora locala 15 - 16, ora Romaniei.. Potrivit Ria Novosti, declaratia de independenta va fi votata de 109 din cei 120 de parlamentari. La sedinta festiva va fi intonat imnul UE - Oda Bucuriei.

Cu acelasi prilej vor fi adoptate legile privind drapelul si stema Kosovo. Au fost prezentate cinci variante de propuneri in acest sens. Problema imnului va fi rezolvata mai tarziu.

Declaratia de independenta va fi citita in plenul Parlamentului de la Pristina, dupa care va fi supusa la vot. Se asteapta ca ea sa fie adoptata cu o larga majoritate.

Proclamarea independentei provinciei Kosovo imparte comunitatea internationala in doua tabere: Statele Unite, Franta, Marea Britanie, dar si alte cateva state din Uniunea Europeana sustin proclamarea independentei provinciei, in timp ce Rusia si Serbia se opun vehement. Printre statele care se opun proclamarii independentei Kosovo se afla si Romania.