Harry şi Meghan, ultima zi ca reprezentanţi ai familiei regale

de G.S.     HotNews.ro
Marţi, 31 martie 2020, 10:27 Actualitate | Internaţional


Harry si Meghan
Foto: Profimedia Images
Marţi este ultima zi pentru prinţul Harry şi ducesa Meghan de Sussex în calitate de membri seniori activi ai familiei regale a Marii Britanii. Cei doi nu o vor mai reprezenta pe regina Elizabeth a II-a şi vor fi independenţi din punct de vedere financiar, transmite Mediafax.

Luni, prinţul Harry şi Meghan au publicat un ultim mesaj pe contul oficial de Instagram "Sussex Royal". Începând de miercuri, cei doi nu mai au voie să folosească sintagma "Sussex Royal".

"Aşa cum simţim toţi, lumea pare în acest moment foarte fragilă. Dar suntem încrezători că oricine are potenţialul şi ocazia de a contribui - aşa cum vedem pe glob, în familiile noastre, în comunităţile noatre şi în rândul celor din prima linie -, împreună ne putem sprijini pentru a ne da seama de plenitudinea acestei promisiuni. Cele mai importante acum sunt sănătatea şi starea de bine ale tuturor de pe glob şi să găsim soluţii pentru multele probleme care au apărut în urma acestei pandemii. Deoarece toţi ne putem găsi rolul pe care trebuie să-l jucăm în această schimbare globală şi în modificarea obiceiurilor, ne concentrăm în acest nou capitol în a înţelege cum putem contribui cel mai bine. Deşi poate nu o să ne mai vedeţi aici, munca va continua. Mulţumim comunităţii - pentru sprijin, inspiraţie şi angajamentul pentru binele din lume, Abia aşteptăm să ne reconectăm cu voi, Aţi fost grozavi. Până atunci, vă rog, aveţi grijă de voi şi unul de celălalt", se arată în acest mesaj, semnat simplu "Harry şi Meghan".

Harry şi Meghan au anunţat la începutul lunii ianuarie că renunţă la statutul de membri seniori ai familiei regale britanice şi că vor să devină independenţi din punct de vedere financiar.

„Intenţionăm să renunţăm la statutul de membri seniori ai Familiei Regale şi să muncim pentru a deveni independenţi din punct de vedere financiar, dar vom continua să o susţinem deplin pe Majestatea Sa Regina”, au precizat la momentul respectiv prinţul Harry şi Meghan. Tot atunci, cei doi au anunţat şi că intenţionează să returneze 2,4 milioane de lire sterline, bani publici primiţi pentru renovarea Frogmore Cottage, reşedinţa din Windsor, care va rămâne locuinţa lor oficială din Marea Britanie.

La puţin timp după anunţ, cei doi şi copilul lor, Archie, în vârstă de 10 luni, s-au mutat în Canada, însă se pare că cei doi ar dori să se stabilească în California.

Deşi nu va mai putea folosi titulatura de „Alteţa sa regală”, Harry va fi în continuare prinţ şi membru al familiei regale. De asemenea, Harry şi Meghan îşi vor păstra titlurile de duce şi ducesă de Sussex, primite de la regina Elizabeth a II-a în ziua în care s-au căsătorit, în 2018.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















2551 vizualizari

  • +1 (1 vot)    
    mda (Marţi, 31 martie 2020, 13:54)

    SoulSearcher [utilizator]

    who ?


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by