Se pare că acum lumea este împărțită în ceea ce a fost înainte de pandemia de coronavirus, în ceea ce este în timpul acesteia și ce va fi după. În orice caz, virusul a introdus modificări în relațiile dintre oameni, dintre țări, obligându-le ori să își revizuiască punctele de vedere în legătură cu numeroase probleme, ori să amâne soluționarea acestora până în vremuri mai bune. Zilele acestea s-a aflat că UE și SUA au procedat tocmai în acest mod, scrie Nazavisimaia Gzeta, citată de Rador.

Vladimir Putin, echipat contra coronavirusuluiFoto: Alexei Druzhinin/Russian Presidential Press and Information Office/TASS/Profimedia Images

Înaltul Reprezentant al UE, Joseph Borrel, a discutat prin telefon cu secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, despre unificarea eforturilor în vederea frânării și depășirii coronavirusului, a comunicat serviciul de presă al Serviciului European pentru acțiuni externe. "Părțile au discutat despre pandemia de coronavirus. Înaltul Reprezentant al UE, Joseph Borrel, a subliniat importanța colaborării și a solidarității internaționale.

În lumina dimensiunii globale a acestei provocări și cu sprijinul pe importantul parteneriat trans-atlantic, UE și SUA au posibilitatea să-și aducă o contribuție substanțială la eforturile internaționale de depășire a pandemiei", se arată în informarea secretarului de presă al UE. Borrel a subliniat necesitatea eforturilor internaționale în vederea frânării pandemiei și a diminuării influenței negative a acesteia în perspectiva pe termen mediu și lung, a remarcat importanța asigurării informării exacte și transparente a opiniei publice.

Înaltul Reprezentant al UE și secretarul de stat al SUA au convenit în ceea ce privește necesitatea intensificării colaborării internaționale și a asistenței umanitare de natură medicală pentru țările cele mai vulnerabile. Știrea referitoare la intenția de a lupta în comun cu calamitatea care a cuprins întreaga lume ne bucură, dar totodată apare problema referitoare la lipsa ajutorului în interiorul UE care, lăsând țările membre UE să lupte singure cu virusul de neînțeles, a acceptat zilele acestea în rândurile sale încă un membru - Macedonia.

După cum se știe, Rusia a trimis specialiști virusologi militari în punctul fierbinte al pandemiei - Italia - pentru a-i ajuta pe medicii locali. Și Cuba, țară săracă, dar cu o bună medicină, a reacționat la nenorocirea din Italia. Nu este însă vorba că SUA și UE s-au împăcat, ci este vorba de situația în spațiul post-sovietic, în cercul nostru apropiat. Înainte de toate trebuie remarcat faptul că toate țările membre CSI, precum și Ucraina, au căzut pradă pandemiei.

Primii care au reacționat la izbucnirea epidemiei din China (începutul lui decembrie anul trecut) au fost Kazahstanul și Kirghizia. Pesemne datorită faptului că aceste țări se învecinează și lucrează intens cu investitorii chinezi. Kazahstanul și Kirghizia sunt primele țări din CSI care și-au închis granițele. Din acest motiv aceste țări au mai puține persoane infectate decât, de exemplu, în Ucraina, chiar și la noi.

Dacă e să luăm Uniunea Economică Euro-Asiatică (EAEE), acesta nu a elaborat măsuri concertate de luptă împotriva răspândirii infecției, fiecare se opune virusului în măsura propriilor forțe și posibilități. În viitorul apropiat trebuie să aibă loc ședința Comisiei Euro-Asiatice, unde cu siguranță se va discuta situația în EAEE și se va conveni în ceea ce privește modalitatea comună de tratament și de lichidare a consecințelor epidemiei.

Însă deocamdată fiecare supraviețuiește de unul singur. Cu excepția ajutorului dat de Rusia unor țări care i-au cerut ajutorul - este vorba de Kirghizia și Republica Moldova (țară cu statut de observator în EAEE). Ambasada Republicii Kîrgîzstan în Federația Rusă a comunicat faptul că Federația Rusă a transmis republicii 7.500 de sisteme-test pentru diagnosticarea coronavirusului, acoperind în felul acesta complet necesitățile Ministerului Sănătății al republicii.

Pe pagina sa de pe rețelele de socializare, președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a comunicat: "În țara noastră a fost adusă din Federația Rusă o încărcătură foarte importantă - este vorba de zece mii de teste pentru diagnosticarea în laborator a coronavirusului de tip nou. Aceste teste permit obținerea rezultatului în decurs de două-patru ore, făcându-și deja singure reclamă în Rusia și în alte țări".

Dodon a remarcat faptul că acesta este numai primul transport de produse medicale destinate Republicii Moldova. Dodon și-a exprimat recunoștința față de conducerea Federației Ruse pentru acordarea de ajutor, precum și pentru decizia de a-i acorda Republicii Moldova un credit în valoare de 200 de milioane de euro pentru repararea drumurilor. "Consider că numai eforturile unite țările noastre vor putea depăși criza globală fără precedent.

Pe de altă parte, tocmai astfel de serioase provocări consolidează parteneriatul strategic dintre Republica Moldova și Federația Rusă, apropiind statele și popoarele", a tras concluzia președintele moldovean. Kazahstanul se mulțumește cu propriile forțe, însă în această țară economia permite asigurarea medicilor cu tot ce este necesar. Sâmbătă, 28 martie, în Kazahstan se înregistrau 202 de persoane infectate cu coronavirus și nu se înregistraseră decese.

Din CSI, doar Republica Belarus nu și-a închis frontierele. Președintele Aleksandr Lukașenko a declarat că după ce Rusia a închis frontierele, cetățenii ruși continuă să meargă în republică pe drumuri ocolitoare. "Ascultați, așa cum au mers, așa și merg. Doar că nu direct pe acest drum - au întors, au ocolit. Nu le poți interzice oamenilor", a afirmat liderul belarus, care a adăugat că trecerea nepermisă a frontierei a fost semnalată și în sectorul polono-belarus al frontierei.

Acest lucru afectează interesele Federației Ruse, deoarece, de fapt, Republica Belarus nu are frontieră cu Rusia. Și din țările europene mai infectate, Italia sau Franța, de exemplu, prin Republica Belarus și Federația Rusă vor trece, de exemplu, gastarbaiterii din Republica Moldova, care nu pot ajunge acasă pe altă cale, deoarece țările membre UE și-au închis granițele. Cu atât mai mult cu cât această cale a fost deja testată: la un moment dat polonezii și alți europeni au livrat prin Republica Belarus în Rusia, în ciuda interdicției, propriile produse sub marcă belarusă.

Aleksandr Lukașenko a menționat că în republică sunt adoptate "fără zgomot și praf" măsurile necesare pentru prevenirea răspândirii coronavirusului COVID-2019. "Când am văzut că acesta este un coronavirus "importat", trebuia să reacționăm. Apoi am luat hotărârea ca la frontieră să nu se închidă nimic. De ce să se închidă? Ucraina a închis frontiera, Polonia, statele baltice și-au închis frontierele, iar apoi și frații ruși au închis și ei această frontieră.

Bine, închideți-vă, dar viața merge, nu o poți opri", a spus Lukașenko. El a reamintit faptul că "Republica Belarus îndeplinește funcțiile privind asigurarea tranzitului de mărfuri internaționale". Au fost stabilite principalele drumuri și coridoarele de tranzit, locurile de acordare de diverse servicii. "Noi în acest timp nu am avut nicio problemă cu șoferii acestor camioane de mare tonaj. Neînchizând nimic, dar controlând la intrare și la ieșire.

Adică reacționăm în funcție de situație. Dacă există vreun incident, acționăm imediat în această direcție", a adăugat Lukașenko. Trebuie remarcat faptul că în EAES, în ciuda închiderii frontierelor, nu numai oamenilor li se permite să treacă frontiera, dar și încărcăturile circulă liber. Cu toate acestea, există numeroase probleme cu răspândirea coronavirusului. Și ce-i de făcut cu acest lucru vor trebui să decidă liderii țărilor ale EAES.

De exemplu, în Transnistria, care trăiește independent, dar legal face parte din Republica Moldova, care și-a închis la timp frontierele și a luat măsurile necesare de protecție, există deja persoane infectate. Cetățenii republicii nerecunoscute circulă liber în Republica Moldova și înapoi și "transportă" virusul. Una dintre persoanele infectate lucrează la "Dnestrelektrika". După o vreme s-a stabilit că ceilalți angajați din întreprindere s-au îmbolnăvit.

Situația s-a complicat prin faptul că "Dnestrelektrika" colaborează cu CTE-ul moldovenesc, care furnizează energie electrică Transnistriei și Republicii Moldova. Se află în pericol asigurarea întregii regiuni cu energie electrică. S-a reușit să fie evitate accidentele, dar problema a rămas. Este adevărat, trebuie recunoscute meritele autorităților din Transnistria și Republica Moldova: medicii de pe cele două maluri ale Nistrului fac schimb de informații și se ajută reciproc.

O amenințare la adresa vecinilor o reprezintă Ucraina, unde există un număr mare de personae infectate, iar numărul șomerilor crește. Președintele Camerei de Comerț și Industrie a Ucrainei, Ghennadi Cijikov, a declarat: "Potrivit estimărilor statisticii oficiale, în Ucraina aproximativ 3,5 milioane de persoane lucrează în economia subterană". 500-700 de mii de persoane și-au pierdut locul de muncă".

Potrivit lui Cijikov, majoritatea antreprenorilor au o rezervă de rezistență până la mijlocul - sfârșitul lunii aprilie. Business-ul mijlociu și mare are o rezervă mai mare - de două-trei luni. Potrivit estimărilor Camerei de Comerț și Industrie, aproximativ 500-600 de mii de întreprinderi mici și mijlocii sunt afectate de carantina pe care executivul ucrainean a prelungit-o până pe 24 aprilie. Între timp a devenit cunoscut faptul că SUA vor aloca Ucrainei asistență medicală și umanitară în valoare de peste 1,2 milioane de dolari pentru lupta împotriva combaterii infecției cu coronavirus.

"Ajutorul acordat va fi orientat spre pregătirea sistemelor de laborator, depistarea bolii, acordarea de asistență tehnică în probleme privind reacția și informarea cu privire la riscurile de răspândire a COVID-19", se arată în comunicatul misiunii diplomatice ucrainene în SUA, postat pe Facebook. Se remarcă faptul că SUA vor începe să aloce bani "țărilor selectate" începând cu data de 3 aprilie. Președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, a declarat ieri că Kievul și FMI au convenit să majoreze noul program financiar de la cinci miliarde de dolari la opt miliarde.

Prima tranșă ar putea fi de două miliarde de dolari. Mass-media a scris că cu FMI se duc tratative privind acordarea de asistență financiară pentru combaterea consecințelor coronavirusului în Ucraina. Ucraina se învecinează însă cu Rusia, cu Republica Moldova, cu Republica Belarus. Ucrainenii și-au vizitat vecinii deja când virusul a început să se răspândească. Cum să vă protejați de infecția de tranzit și cum să vă ajutați reciproc - despre acest lucru trebuie să se vorbească în cadrul EAES și al CSI.

Pentru a-l învinge pe inamicul numit COVID-19 trebuie ca toată lumea să acționeze împreună. În caz contrar, pierderile totale ar putea fi ucigătoare.