Echipajele de salvare spaniole au salvat 247 de persoane (dintre care 70 duminică) care încercau să ajungă ilegal în Insulele Canare la bordul unor ambarcaţiuni improvizate, de la declararea stării de urgenţă de către guvernul spaniol pe 14 martie ca urmare a pandemiei noului coronavirus, informează luni EFE.

HotNews.roFoto: Hotnews

Echipajele de salvare maritimă şi forţele aeriene au salvat duminică imigranţi, printre care 6 copii, aflaţi în trei bărci ce pluteau pe Oceanul Atlantic.

Începând de sâmbătă, echipajele de salvare erau în căutarea mai multor bărci ce plecaseră cu o zi înainte de la Dakhla (Sahara de Vest) cu destinaţia Insulele Canare, conform informaţiilor furnizate ong-ului Caminando Fronteras de rudele imigranţilor, potrivit Agerpres.