Turcia a anunțat, miercuri, că a demarat proceduri împotriva a 20 de saudiți, inclusiv doi apropiați ai prințului moștenitor Mohammed bin Salman, după o anchetă care durează de mai bine de un an privind uciderea editorialistului Jamal Khashoggi, notează La Libre Belgique, potrivit Rador.
Acesta, un colaborator al cotidianului „Washington Post" și un critic al regimului saudit după ce i-a fost apropiat, a fost ucis și corpul său a tăiat în bucăţi în octombrie 2018 la consulatul Arabiei Saudite din Istanbul, unde ziaristul se dusese pentru a-şi recupera un document.
Acest omor a scufundat Arabia Saudită într-una dintre cele mai grave crize diplomatice și a afectat imaginea prințului moștenitor Mohammed bin Salman, cunoscut sub porecla „MBS”, care a fost desemnat de oficialii turci și americani ca fiind persoana care a comandat crima.
Miercuri, biroul procurorului general din Istanbul a anunțat, într-un comunicat, că ancheta turcă asupra cazului s-a încheiat și că a fost pregătit un rechizitoriu.
În acest act de acuzare, doi apropiaţi ai lui MBS, fostul consilier Saoud al-Qahtani și fostul număr doi al serviciilor de informații, generalul Ahmed al-Assiri, sunt identificaţi ca fiind cei care au ordonat asasinatul, potrivit aceleiași surse.
Ei sunt acuzați că au dispus „omorul premeditat cu intenția de a provoca suferință”.
În același document, alți 18 suspecți sunt acuzați că au luat parte la crimă. Cei 20 de suspecți sunt pasibili de închisoare pe viaţă.