Președintele Venezuelei, Nicolas Maduro, și mai mulți membri ai regimului său au fost puși sub acuzare pentru "narcoterorism" în Statele Unite, a anunțat joi procurorul general Bill Barr, citat de AFP.

HotNews.roFoto: Hotnews

Washingtonul oferă, de asemenea, o recompensă de 15 milioane de dolari pentru orice informație care ar putea conduce la arestarea liderului socialist.

Pe lângă Maduro, au mai fost puși sub acuzație, printre alții, numărul doi al partidului prezidențial, Diosdado Cabello, ministrul Apărării Vladimir Padrino Lopez și șeful Curții Supreme.

Aceștia sunt acuzați că au "participat la o asociație criminală care a implicat o organizație teroristă extrem de violentă, Forțele armate revoluționare din Columbia (FARC), și la efortul de a inunda Statele Unite cu cocaină", a afirmat Bill Barr.

"Timp de peste 20 de ani, Maduro și un număr dintre colegii săi cu funcții de rang înalt au cooperat cu FARC, ceea ce a permis intrarea în Statele Unite a tone de cocaină", a adăugat el.

Acesta a precizat că SUA nu îl recunosc pe Nicolas Maduro drept președinte al Venezuelei, la fel cum nu îl recunoșteau pe Manuel Noriega ca președinte al Panama atunci când a fost pus sub acuzare în 1989 pentru trafic de droguri.

Washingtonul încearcă să asfixieze guvernul lui Nicolas Maduro cu o serie de sancțiuni economice, pentru a-l înlătura de la putere pe succesorul lui Hugo Chavez.

Maduro își menține însă în continuare sprijinul Chinei, Rusiei și Cubei.