Forțele afiliate guvernului de la Tripoli, recunoscut de Națiunile Unite, au anunțat că au demarat pe toate fronturile operațiunea Furtuna Păcii, împotriva milițiilor mareșalului Haftar, relatează Habeturk, potrivit Rador.

HotNews.roFoto: Hotnews

Guvernul Libian de Acord Național, recunoscut de Organizația Națiunile Unite, a demarat o operațiune împotriva milițiilor mareșalului Khalifa Haftar, în sudul orașului Tripoli.

Într-o declarație a Centrului de Presă al operațiunii Volcano of Anger, organizată cu ajutorul Guvernului Libian de Acord Național, se arată că a fost demarată operațiunea „Furtuna Păcii” pe toate fronturile, împotriva milițiilor lui Khalifa Haftar, liderul forțelor armate rebele din estul țării.

În declarație se mai arată că operațiunea a fost demarată din cauza faptului că milițiile lui Haftar și mercenarii care le susțin au încălcat acordul de încetare a focului și au atacat cu rachete zonele din Tripoli locuite de civili.

Milițiile lui Haftar au atacat ieri închisoarea din regiunea Ayin Zara, rănind trei angajați. Șase civili și-au pierdut viața în atacurile cu rachete efectuate în regiune în ultimele două zile, se mai arată în documentul citat.

Pe de altă parte, comandantul operațiunii Furtuna Păcii, generalul Osama al-Juweyli, a anunțat că au preluat controlul asupra bazei militare aeriene naționale libiene și că au capturat mai mulți membri ai milițiilor lui Haftar.