Începând de luni, 23 martie, ora 6,00 şi până la data de 6 aprilie, grecii au voie să iasă din casă doar pe baza adeverinţei de liberă trecere, fie pe baza adeverinţei justificative descărcate de pe o platformă guvernamentală creată în acest sens, fie pe baza unei declaraţii pe proprie răspundere, fie pe baza unui SMS transmis de pe telefonul mobil al celui care doreşte să iasă din casă, cu precizarea numelui şi prenumelui, adresei de domiciliu şi a motivului pentru care doreşte să iasă din casă, potrivit TO Vima, citat de Rador.

Coronavirus GreciaFoto: Profimedia Images

Încurajatoare sunt datele rezultate din primele controale realizate pe drumurile din Grecia în dimineaţa zilei de luni, după instituirea măsurilor de interzicere a circulaţiei.

În majoritatea lor covârşitoare, cetăţenii care au fost nevoiţi să iasă din casă aveau asupra lor documentul justificativ sau trimiseseră sms-ul aferent pentru declararea deplasării şi, în general, se conformaseră pe deplin noilor măsuri. Dar nu numai restricţiile de circulaţie au fost respectate. Şi la supermarket şi în alte locuri unde trebuie să se formeze cozi, grecii stau cu răbdare, fără a face scandal - lucru deloc obişnuit pentru temperamentul lor.

Cum s-a ajuns la decizia de interzicere a circulaţiei

Înainte de a lua decizia de interzicere a circulaţiei, premierul grec Kyriakos Mitsotakis a vorbit în detaliu cu profesorul epidemiolog Sotiris Tsiodras cu privire la evoluţia cazurilor, dar şi cu autorităţile de resort despre deplasările studenţilor din străinătate şi ale locuitorilor marilor oraşe spre locuri din provincie.

Instituirea carantinei absolute în întreaga ţară a fost considerată necesară, cu speranţa că dincolo de măsurile guvernului vor funcţiona şi controlul social şi responsabilitatea individuală. Factori guvernamentali consideră drept un semnal deosebit de încurajator pentru limitarea la maximum posibil a răspândirii virusului, faptul că grecii, în majoritatea lor, se adaptează treptat la aceste limitări - în ciuda iresponsabilităţii manifestate de unii în zilele însorite anterioare.

Grecia a reuşit până acum să îndeplinească un dublu scop: Să menţină la un nivel scăzut numărul de noi cazuri, dar şi numărul de decese. Nu este o reuşită minoră dacă se compară cu situaţia existentă în alte ţări europene mai mari şi mai dezvoltate. Guvernul grec încearcă să nu perturbe acest echilibru, fiind absolut conştient de cât de uşor şi de rapid poate scăpa de sub control numărul cazurilor de coronavirus. (În Grecia sunt înregistrate 624 de cazuri de infectări cu coronavirus şi 17 decese - n.trad.)

Ministrul grec al apărării: Nu este exclusă implicarea armatei în susţinerea interzicerii deplasărilor

"Măsurile severe au fost luate spre binele nostru, al tuturor, este un exerciţiu de responsabilitate individuală. Mai întâi să dăm lupta pentru a învinge acest rău şi apoi vom face bilanţul răspunderilor", a subliniat ministrul grec al apărării, Nikos Panagiotopoulos. "Responsabile pentru respectarea măsurilor de interzicere a circulaţiei sunt poliţia şi forţele de securitate. Însă de la o oră la alta se analizează eficacitatea măsurii şi orice este posibil", a spus Panagiotopoulos, în legătură cu monitorizarea interzicerii circulaţiei cu ajutorul forţelor armate, spunând că "noi trebuie să păzim graniţele".