Senatorul Bernie Sanders a anunţat, miercuri după-amiază, că rămâne în cursa electorală pentru desemnarea candidatului Partidului Democrat în scrutinul prezidenţial din Statele Unite, deşi a fost depăşit de fostul vicepreşedinte Joseph Biden, potrivit Mediafax.

HotNews.roFoto: Hotnews

Senatorul Bernie Sanders a admis că se află în spatele lui Joseph Biden, dar a declarat că rămâne în cursa pentru nominalizarea candidatului democrat în scrutinul prezidenţial, pentru atingerea obiectivului învingerii preşedintelui Donald Trump, membru al Partidului Republican.

"Duminică seară, în prima dezbatere unul la unul din această campanie, poporul american va avea oportunitatea de a vedea care candidat este cel mai bine poziţionat pentru atingerea obiectivului", a declarat Bernie Sanders, citat de agenţia Reuters.

Joseph Biden, în vârstă de 77 de ani, şi Bernie Sanders, în vârstă de 78 de ani, vor participa la o dezbatere programată duminică în Phoenix, înaintea scrutinelor din Arizona, Florida, Illinois şi Ohio.

Joseph Biden a obţinut victorii decisive în Michigan şi în alte trei state, astfel că se clasează pe primul loc în acest moment, cu un raport de voturi ale delegaţilor de 786 / 645 faţă de Bernie Sanders în cursa pentru obţinerea susţinerii celor 1.991 de delegaţi care vor desemna în iulie candidatul Partidului Democrat în scrutinul prezidenţial.

Joseph Biden a început deja să se pregătească pentru scrutinul prezidenţial programat în SUA în noiembrie, lansând un apel la unitate în cadrul Partidului Democrat. "Avem obiectivul comun, împreună îl vom învinge pe Donald Trump", a declarat Joseph Biden în Philadelphia, adresându-i mulţumiri lui Bernie Sanders şi susţinătorilor acestuia.