Papa Francisc le-a cerut preoţilor marţi ''să aibă curajul să iasă şi să meargă în vizită la bolnavii'' infectaţi cu coronavirus, informează AFP. Solicitarea vine în contextul în care Guvernul italian a cerut, dimpotrivă, limitarea la minimum a deplasărilor persoanelor pe teritoriul Italiei şi mai ales evitarea contactului cu bolnavii.

Papa FranciscFoto: Agerpres

''Să ne rugăm Domnului şi pentru preoţii noştri, pentru ca aceştia să aibă curajul să iasă şi să meargă în vizită la bolnavi, purtând puterea cuvântului lui Dumnezeu şi a euharistiei şi să însoţească personalul medical şi voluntarii în activitatea acestora'', a declarat Papa Francisc la mesa de marți dimineaţă din reşedinţa sa din Casa Sf. Marta din Cetatea Vaticanului.

Această solicitare din partea Papei vine în contextul în care Guvernul italian a cerut, dimpotrivă, limitarea la minimum a deplasărilor persoanelor pe teritoriul Italiei şi mai ales evitarea contactului cu bolnavii.

Piaţa Sf. Petru din Vatican a fost relativ goală pentru o zi însorită cum este cea de marţi de la Roma, doar câteva zeci de persoane fiind prezente în acest spaţiu, majoritatea fără măşti, notează AFP.

Guvernul italian a adoptat luni seara un decret prin care întreaga Italie întră în carantină. Restricţiile sunt valabile până pe 3 aprilie.

Luni dimineaţă, Papa Francisc a prezidat o mesă în capela reşedinţei sale din Casa Sf. Marta, difuzată pentru prima dată în direct de portalul de informaţii al Vaticanului, de obicei privat. Această decizie a fost luată ''în raport cu situaţia particulară din cauza riscului de transmitere a COVID-19''. Suveranul Pontif şi-a dedicat mesa matinală de luni ''pacienţilor cu coronavirus, medicilor, infirmierelor, voluntarilor care ajută atât de mult, familiilor, vârstnicilor din centrele de îngrijire şi deţinuţilor''.

Papa Francisc a rostit în premieră tradiţionala rugăciune duminicală prin transmisiune video, din biblioteca sa privată. El s-a declarat alături de bolnavii de coronavirus şi de persoanele care îi îngrijesc. (Sursa: Agerpres)