Lumea pare a fi în pragul unei recesiuni abrupte. Perturbarea economică provocată de coronavirus ar putea pune capăt unui deceniu impetuos pentru bursele mondiale, având în vedere că după criza financiară globală din 2008 ratele reduse ale dobânzilor și relaxarea monetară au devenit noua normalitate.
Piețele de astăzi înregistrează căderi masive de până la 10%, fără precedent după 2008. Miliarde de dolari și lire sterline dispar.
E Lunea Neagră [crah financiar din SUA în octombrie 1987, urmat de altele în întreaga lume - n.trad.] din nou. Piețele se îndreptau spre o cădere după câțiva ani nesăbuiți, dar ceea ce începe ca un șoc clasic poate antrena o cădere a cererii globale, investiții înghețate și șomaj. În acest moment lumea se confruntă cu ceva nou. Cele mai multe recesiuni s-au limitat la un continent sau două. Dar globalizarea - și mai ales ascensiunea Chinei - a dus la o dizolvare a frontierelor naționale și chiar continentale de către comerț, migrație și turism.
În vreme ce companii aeriene și fabrici se închid în toată lumea, prețul petrolului s-a prăbușit la jumătate din maximul atins. Când economii întregi se pun în carantină, toată lumea suferă. Capitalismul modern depinde de întreținerea cererii și de dinamica producției. Depinde de încredere - încrederea a milioane de decizii personale interacționând cu cele guvernamentale. Dar deciziile guvernamentale sunt motivate de politică și ideologie, două virusuri pe care nimeni nu le poate controla.
În cursul epidemiilor medievale de ciumă oamenii apelau la preoți pentru sfaturi, consolare și predicții. Astăzi apelăm la oameni de știință și medici. Atunci când deciziile lor au consecințe externe, ca în prezent, apelăm la economiști. Cel mai ușor răspuns la o recesiune indusă de o pandemie este eliminarea consecințelor imediate. Nu restricționa exagerat activitatea economică a oamenilor. Susține cererea și producția, chiar și cu o doză de risc pentru cei care s-ar putea îmbolnăvi.
Oameni mor și atunci când economiile intră în recesiune. Există aici o balanță a riscurilor ce trebuie evaluată. Globalizarea acestei posibile recesiuni o va face probabil deosebit de dificil de contracarat. Instrumentele recuperării economice aflate la dispoziția guvernelor sunt de ordin național, nu internațional. Nu există vreo trezorerie globală care să stimuleze cererea, să pompeze lichidități în circulație, să subvenționeze angajările și să mențină investițiile.
Instinctul unui guvern național este acum cel de a se auto-izola, de a ridica ziduri, de a împiedica adunările și de a asfixia comerțul. Clasa politică, atunci când e amenințată, se retrage din instinct către recesiune. Coronavirusul ne-a arătat o lume vulnerabilă la teama de boală. Nu i-am experimentat încă și vulnerabilitatea la consecințele economice ale acelei temeri. Organizația Mondială a Sănătății este probabil în alertă.
Dar tot așa ar trebui să fie Banca Mondială, FMI, OCDE, liderii G8 și băncile centrale ale lumii. Ar putea fi necesare sume enorme de bani pentru ajutorarea celor mai sărace țări-victimă. Economiile bolnave sunt la fel de letale ca și oamenii bolnavi, poate chiar mai mult. Când oamenii de știință își vor fi încheiat treaba, va trebui să le vină rândul economiștilor. (The Guardian-preluare Rador)
1
6
