Membru de rang înalt al Gardienilor Revoluţiei din Iran, ucis în Siria (presă)

de V.M.     HotNews.ro
Sâmbătă, 7 martie 2020, 21:22 Actualitate | Internaţional


Siria
Foto: Agerpres
O înaltă oficialitate din cadrul Gardienilor Revoluţiei (armata de elită a regimului iranian), Farhad Dabirian, „a devenit martir” vineri în Siria, a anunţat agenţia de presă Fars, fără să dea detalii cu privire la modul în care a murit acesta, relatează Agerpres.

Agenţia, care este apropiată Gardienilor Revoluţiei, l-a descris pe Dabirian drept „un apărător al lăcaşului Sayida Zainab”, sit sfânt al musulmanilor şiiţi aflat la sud de Damasc, şi drept fost comandant al Gardienilor în Palmira, oraşul antic din centrul Siriei.

Gardienii Revoluţiei şi alte grupări şiite din ţări precum Pakistan, Afganistan, Irak şi Liban luptă alături de armata preşedintelui Bashar al-Assad în războiul civil din Siria care durează deja de nouă ani.

La rândul său, Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), organizaţie cu sediul la Londra care transmite informaţii despre conflictul sirian, a anunţat că un comandant important al Gardienilor Revoluţiei a fost asasinat în regiunea Sayida Zainab, la sud de Damasc.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















2814 vizualizari

  • +1 (1 vot)    
    Coranovirusul (Sâmbătă, 7 martie 2020, 22:10)

    Armelocu [utilizator]

    Se raspandeste si in Siria.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by