Islanda a decretat stare de urgenţă vineri, după ce două persoane au contractat noul coronavirus pe teritoriul ţării, informează Agerpres citând DPA.

HotNews.roFoto: Hotnews

Acestea sunt primele cazuri cunoscute în Islanda care nu au legătură cu călătoriile internaţionale.

Atunci când a anunţat vineri încă şase cazuri noi de coronavirus, Departamentul pentru Protecţie Civilă şi de Gestionare a Situaţiilor de Urgenţă a informat că, pentru prima dată, două din cele şase îmbolnăviri s-au produs pe teritoriul micului stat nordic, a relatat Iceland Monitor.

În Islanda au fost confirmate 43 de cazuri, în marea majoritate fiind vorba despre persoane care s-au infectat după ce au călătorit în Italia şi Austria.

Starea de urgenţă va include aplicarea unor reguli mai stricte privind prevenirea bolii la instituţii, dar nu va afecta publicul într-un mod semnificativ, a menţionat departamentul citat.