Guvernul italian a decis sâmbătă trimiterea a 20.000 de specialişti suplimentari în spitalele din ţară pentru a face faţă epidemiei de coronavirus care afectează peninsula, Italia fiind cea mai afectată ţară de pe continentul european, informează AFP, preluată de Agerpres.

Ambulanta din ItaliaFoto: publicdomainpictures.net

Potrivit măsurii, luată la finalul unui consiliu de miniştri maraton care s-a încheiat târziu în noapte, numărul paturilor din unităţile de primiri urgenţe ar trebui să ajungă de la 5.000 la 7.500, adică o creştere de 50%, şi se prevede totodată dublarea numărului de locuri în unităţile de pneumologie şi boli infecţioase.

Componenţa celor 20.000 de specialişti este următoarea: 5.000 de medici specialişti, 10.000 de infirmieri şi 5.000 de îngrijitori. În contextul urgenţei situaţiei, decretul guvernamental prevede posibilitatea recrutării medicilor aflaţi deja la pensie.

Bugetul alocat tuturor acestor măsuri este de un miliard de euro, din cele 7,5 miliarde deblocate "pentru a face faţă exigenţelor extraordinare şi urgente ca urmare a răspândirii COVID-19, pentru a garanta nivelurile esenţiale de asistenţă şi a asigura în ansamblul teritoriului naţional o creştere a numărului de paturi în unităţile de terapie intensivă", potrivit unui comunicat al guvernului.

Prefecţii au totodată dreptul să rechiziţioneze hoteluri pentru a găzdui persoanele aflate în carantină.

În fine, decretul prevede asistenţă şi finanţare în valoare de 50 de milioane de euro pentru companiile care produc măşti de protecţie şi alte produse utile pentru eradicarea epidemiei.

Cu 4.636 de cazuri şi 197 de decese, Italia este a doua ţară, după China, după numărul de decese şi a patra după numărul de cazuri de infectare, după China, Coreea de Sud şi Iran.