Un pacient din Wuhan, care s-ar fi vindecat de coronavirus, a murit după ce a fost exernat

de N.O.     HotNews.ro
Joi, 5 martie 2020, 12:50 Actualitate | Internaţional


coronavirus
Foto: Captura YouTube
Un bărbat de 36 de ani din Wuhan externat din spital după ce s-a vindecat de coronavirus a murit, scrie South China Morning Post. Mai mulți pacienți externați s-au întors în spitale, spun medicii, relatează Mediafax.

Bărbatul în vârstă de 36 de ani a murit din cauza unei insuficiențe respiratorii la Wuhan, la cinci zile după ce a fost externat dintr-un spital construit special pentru cei cu noul coronavirus, scrie South China Morning Post, citând presa din Shanghai.

Raportul, eliminat ulterior, arăta că bărbatul de 36 de ani a fost internat la spitalul construit pentru a trata pacienții cu simptome ușoare și moderate pe 12 februarie, potrivit soției sale.

El a fost externat două săptămâni mai târziu cu recomandarea să stea într-un hotel de carantină timp de 14 zile.

Soția bărbatului a spus că acesta a început să se simtă rău la două zile de la externare, iar în 2 martie a fost trimis la un spital, unde a murit.

În certificatul de deces eliberat de comisia de sănătate din Wuhan se menționează drept cauză directă Covid-19.

Totodată, Spitalul Fangcang a transmis o notă urgentă în care se arată că mai mulți pacienți externați s-au îmbolnăvit din nou. Spitalul începe de joi să facă teste de anticorpi la toți pacienții înainte de a-i externa, pentru a se asigura că sunt recuperați complet.

O clinică de reabilitare pentru pacienții recuperați după Covid-19 a fost deschisă joi la Spitalul Provincial Hubei.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















11470 vizualizari

  • 0 (18 voturi)    
    umor negru (Joi, 5 martie 2020, 13:44)

    iodixit [utilizator]

    hai sa mai facem haz de necaz, ca altfel o luam razna de la virusul asta.
    ala a scapat saracu de coronavirus si acasa l-a strins nevasta de git, ca a aflat ca se cuplase cu o asistenta la spital, si de aia i-a facut insuficienta respiratorie!
  • +8 (10 voturi)    
    cauza este clara (Joi, 5 martie 2020, 13:57)

    pehash [utilizator]

    organismul este slabit dupa "lupta" cu coronavirusul. chiar daca te-ai vindecat de virus, nu esti 100% sanatos.

    recuperarea dupa o pneumonie poate dura luni de zile. plamanii practic se "reconstruiesc" dupa atacul virusului si al eventualelor bacterii asociate. daca iesi din spital si te imbolnavesti din nou, organismul deja slabit va lupta mult mai greu cu boala.
    • +1 (7 voturi)    
      E clara, nu ? (Joi, 5 martie 2020, 15:18)

      Marionette [utilizator] i-a raspuns lui pehash

      Deci explica-mi si mie daca este atat de clar cum s-a vindecat si nu a mai avut virus in el? Cine a luptat cu virusul? Anticorpii? Pai a doua oara de ce a fost atacat tot de covid-19, nu era titrul crescut de anticorpi? Sau cum, cum a iesit din spital i-a scazut titrul? La toate bolile virale odata ce te vindeci de ele nu le mai faci cel putin cateva luni cat titrul de anticorpi este ridicat. Cum omoara corpul celui de 36 de ani virusul si apoi virusul in repopuleaza si il ucide?
      • +1 (1 vot)    
        Dc a iesit negativ (Joi, 5 martie 2020, 22:38)

        PuieMonta007 [utilizator] i-a raspuns lui Marionette

        la 2 sau 3 teste consecutive a fost externat asta nu inseamna ca e recuperat. Nu au unde sa'i tina si incearca sa scape de ei cat mai repede. PH are dreptate. Poti dupa aceea sa mori din chestii mult mai banael cum ar fi o masea infectata
      • +1 (1 vot)    
        "Convalescenta" (Vineri, 6 martie 2020, 11:20)

        pehash [utilizator] i-a raspuns lui Marionette

        Daca nu mai ai virusul, nu inseamna neaparat ca esti "vindecat". Ca exemplu extrem, daca esti impuscat si medicul tocmai te-a operat, a scos glontul din inima si te-a cusut la loc, nu esti "vindecat". Recuperarea dureaza.. In cazul acestei tulpini de coronavirus, se "recupereaza" in primul rand plamanii.
  • +2 (6 voturi)    
    Asta este asa din genul horror. (Joi, 5 martie 2020, 15:20)

    Marionette [utilizator]

    Deci te faci bine si apoi esti reinfectat??? A mutat virusul si practic isi creeaza alta infectie? Ce se intampla acolo? Adica pentru asa ceva trebuie sa te duci cu familia in munti cu carabina si pateuri si faina si sa nu mai cobori vreo 2 ani, e groasa rau!


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by