VIDEO Parlamentarii turci s-au bătut în legislativ ce un deputat de opoziţie l-a criticat pe Erdogan

de N.O.     HotNews.ro
Miercuri, 4 martie 2020, 20:56 Actualitate | Internaţional


parlamentari turci
Foto: Captura video
Mai mulţi parlamentari s-au bătut miercuri în legislativul din Turcia în timpul discursului unui deputat de opoziţie care l-a acuzat pe preşedintele Recep Tayyip Erdogan de lipsă de respect faţă de soldaţii turci care au murit în Siria, relatează Reuters, potrivit
Agerpres.

Zeci de parlamentari au luat parte la încăierare. Unii s-au urcat pe birouri sau au lovit cu pumnii colegi, în timp ce alţii au încercat să oprească bătaia, conform unei înregistrări video cu incidentul.

Engin Ozkoc, un parlamentar al Partidului Republican al Poporului (CHP), l-a acuzat pe preşedinte, într-o conferinţă de presă şi ulterior în postări pe Twitter, de lipsă de respect faţă de soldaţii care au fost ucişi săptămâna trecută în regiunea Idlib din Siria.

Ozkoc l-a acuzat pe Erdogan de iresponsabilitate pentru că a trimis trupe într-un conflict fără acoperire aeriană.

Purtătorul de cuvânt al parlamentarului, Mustafa Sentop, a condamnat declaraţia parlamentarului de opoziţie.

Procurorii de la Ankara au deschis o anchetă pentru suspiciunea de insultă la adresa preşedintelui, a relatat agenţia naţională de presă turcă Anadolu.







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















3117 vizualizari

  • +13 (13 voturi)    
    ...oooo dar sensibil mai e sultanelul (Miercuri, 4 martie 2020, 21:19)

    linarel [utilizator]

    ancheta penala pt insulta .....mai racoriti-va baieti
    • 0 (0 voturi)    
      nu ca e sensibil, (Joi, 5 martie 2020, 9:50)

      bancher [utilizator] i-a raspuns lui linarel

      dar insultarea sefului statului e o fapta trecuta in codul penal al Turciei si se pedepseste cu inchisoarea. Au fost adolescenti care l-au jignit pe Erdogan pe internet, apoi au fost identificati (cu greu) dupa mai multi ani si trimisi la puscarie. Un altul a zis ca Erdogan seamana cu Gollum, personajul mic, urat si chelios din Stapanul Inelelor. S-a facut ancheta, s-au comparat poze ale lui Erdogan cu profilul lui Gollum sa se vada daca e adevarat...
      Erdogan, desi e un neica nimeni, se crede sultan.
  • +17 (17 voturi)    
    sa nu indraznesti sa zici ceva de rau de (Miercuri, 4 martie 2020, 21:22)

    qwerasdf [utilizator]

    ildirîm recep tobogan...

    asa am fi ajuns si noi cu liviu presedinte. In cativa ani, nu ar mai fi indraznit nimeni sa-l vorbeasca de rau, iar in locul batausilor din parlamentul Turciei, ar fi fost codrin, olguta, landrace, olguta, mitraliera, olguta... olguta, olguta...
    • +8 (8 voturi)    
      Maamaaa.. (Miercuri, 4 martie 2020, 22:25)

      ipolitic [utilizator] i-a raspuns lui qwerasdf

      In mijocul salii, un mic bazin gonflabil umplut cu noroi, si olguta cu alina, olguta cu raluca...cvorumul ar fi fost asigurat 100%. Pardon,99%, cu liviu plecat la casa alba, sa duca inapoi tacamurile.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by