După Brexit, paşapoartele de culoare albastră revin în Marea Britanie

de V.M.     HotNews.ro
Sâmbătă, 22 februarie 2020, 15:13 Actualitate | Internaţional


Priti Patel prezinta pasaportul britanic post-Brexit
Foto: Twitter/ Home Office
După ce Marea Britanie a părăsit Uniunea Europeană, paşapoartele britanice îşi vor regăsi culoarea albastră luna viitoare în loc de bordo-ul european, a anunţat Ministerul de Interne britanic sâmbătă, potrivit Agerpres.

Primele paşapoarte albastru închis vor fi eliberate începând din martie, iar până la mijlocul anilor 2020 toate paşapoartele britanice vor fi de această culoare.

Noul paşaport va fi de asemenea „cel mai ecologic”, a precizat ministerul, amprenta de carbon legată de producerea sa fiind redusă la zero şi, de asemenea, va fi cel mai sigur datorită utilizării unor tehnologii inovatoare.

„Părăsirea Uniunii Europene ne-a dat ocazia unică de a ne restaura identitatea naţională şi de a trasa o nouă cale în lume”, şi-a exprimat satisfacţia ministrul de interne Priti Patel în acest comunicat. „Revenind la designul emblematic bleu şi auriu, paşaportul britanic va fi legat din nou de identitatea noastră naţională şi abia aştept să călătoresc cu acesta”, a declarat ea.

În mod ironic, grupul francez Gemalto va produce aceste paşapoarte, dar ele vor fi „personalizate” cu coordonatele şi fotografia deţinătorilor lor în Regatul Unit, precizează ministerul.

Subiect în aparenţă anodin, culoarea paşaportului inflamase dezbaterile în parlament şi pe reţelele de socializare. În decembrie 2017, Theresa May, pe atunci şefa guvernului de la Londra, susţinuse această revenire la culoarea de altădată, considerând că paşaportul este „marca independenţei noastre şi a suveranităţii noastre”.

Tabloidul pro-Brexit The Sun făcuse campania pentru revenirea la culoarea albastră, utilizată pentru prima oară în 1921 pe paşapoarte, iar apoi abandonată în 1988.







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















5632 vizualizari

  • +7 (13 voturi)    
    pasaport (Sâmbătă, 22 februarie 2020, 16:34)

    silviust [utilizator]

    Culoarea contează mai puțin, important e să le facă mai groase, să aibă loc de vize.
  • +4 (8 voturi)    
    În curând... (Duminică, 23 februarie 2020, 0:39)

    Kwisatz Haderach [utilizator]

    ... vor trebui să le schimbe din nou, cu noul nume al țării: United Kingdom of England and Wales


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by