Perioada de șapte zile de „reducere a violenței” între SUA și talibanii afgani a început, spun oficialii, citați de BBC.

Talibani (foto arhiva)Foto: Captura YouTube

"Acesta este un pas important pe un drum lung către pace", a declarat vineri secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo.

Dacă vor avea succes, cele două părți vor semna prima fază a unei înțelegeri menite să pună capăt unei perioade de aproape două decenii de conflict.

Acordul, care a început la ora locală la miezul nopții, vine după mai bine de un an de discuții între reprezentanții americani și afgani.

Negociatorii talibani au declarat că „se va crea o situație de securitate adecvată”, înainte de a semna un acord pe care speră că „va pune bazele păcii în toată țara, odată cu retragerea tuturor forțelor străine”.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a salutat această inițiativă, adăugând că aceasta a fost "un test critic al dorinței și capacității talibanilor de a reduce violența și de a contribui la pace cu bună credință".

Guvernul afgan, care se confruntă în prezent cu o dispută privind rezultatele alegerilor prezidențiale ale țării, nu a luat parte la negocieri.