O susținătoare a grupării teroriste Stat Islamic a recunoscut că plănuia să arunce în aer cea mai mare biserică din Londra, Catedrala Saint Paul, potrivit BBC. Femeia a fost arestată după ce a cerut explozibili unui polițist sub acoperire.

femeie ISISFoto: met.police.uk

Safiyya Shaikh, care locuiește în vestul Londrei, a recunoscut în fața autorităților că a mers în "recunoaștere" la punctul emblematic al Londrei și la un hotel.

Femeie de 36 de ani, născută sub numele Michelle Ramsden, a fost arestată după ce a cerut explozibili unui ofițer de poliție sub acoperire. Ea a recunoscut în instanță că plănuia atacuri teroriste și ar urma să își primească sentința în luna mai.

În cele două luni dinaintea arestării sale, în octombrie 2019, Shaikh s-a împrietenit cu doi ofițeri sub acoperire care au pretins că sunt soț și soție și fac parte dintr-o grupare extremistă. Femeia a luat legătura cu cei doi printr-o aplicație de socializare criptată și le-a transmis că vrea "foarte mult” să ucidă. "Mereu trimit avertizări, dar aș vrea ca acestea să devină reale”, le-a mai scris femeia.

De asemenea, ea a trimis și o poză a Catedralei Saint Paul și a scris că i-ar plăcea să distrugă acel loc.