Încă un pas în Italia spre utilizarea softurilor de spionaj în anchetele privind corupţia

de Redactia     HotNews.ro
Joi, 20 februarie 2020, 14:59 Actualitate | Internaţional


Giuseppe Conte
Foto: Facebook
Guvernul italian a obţinut joi votul de încredere al Senatului pe un proiect de lege care le va facilita magistraţilor utilizarea softurilor de spionaj în anchetele privind corupţia în sectorul public, scrie agenția Reuters, preluată de Agerpres. Contestatarii noii legi spun că aceasta le va da magistraţilor prea multă putere de a spiona vieţile private ale oamenilor.

Votul vine într-un context de fricţiuni acute în interiorul coaliţiei de guvernare, micul partid centrist Italia Viva, al fostului premier Matteo Renzi, având dispute zilnice cu formaţiunile mai mari, Partidul Democrat (PD) şi Mişcarea 5 Stele (M5S). Cu toate acestea, disciplina de partid a avut câştig de cauză la votul din Senat, unde coaliţia premierului Giuseppe Conte deţine o majoritate restrânsă. În favoarea proiectului s-au pronunţat 156 de senatori, iar 118 au votat împotrivă.

Procedura votului de încredere este folosită frecvent în Italia pentru a accelera adoptarea unei legi prin scurtarea dezbaterii. Dacă guvernul pierde votul, este obligat să demisioneze.

Coaliţia va trebui să convoace un vot de încredere în privinţa aceluiaşi proiect de lege în camera legislativă inferioară, înainte de sfârşitul lunii.

Legea le va permite magistraţilor să extindă utilizarea softurilor de tip trojan în instrumentarea cazurilor din administraţia publică. Ea va permite de asemenea extinderea anchetei dacă din interceptare rezultă probe despre alte activităţi infracţionale. Proiectul de lege a fost promovat de M5S, care a făcut din lupta împotriva corupţiei una din temele sale principale. Criticii afirmă că noua lege le va oferi magistraţilor prea multă putere de a spiona vieţile private ale italienilor.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1174 vizualizari

  • +3 (5 voturi)    
    Softuri (Joi, 20 februarie 2020, 15:30)

    Grasul [utilizator]

    Italienii nu se împiedica in “protocoale secrete”, sau alte chițibușuri avocățești care sa favorizeze infractorii!
  • +3 (5 voturi)    
    /// (Joi, 20 februarie 2020, 15:44)

    GemstonePig [utilizator]

    Pai si CCI (curtea constitutionala a Italiei) ce zice? ce pazeste? drepturile cetatenilor infractori cine le pazeste?!
  • +1 (3 voturi)    
    Interesanta decizia italienilor (Joi, 20 februarie 2020, 16:30)

    varavara [utilizator]

    Este exact ceea ce s-au grabit sa desfiinteze psd-ul pentru a proteja infractorii corupti din randurile lor.
    Inj fond, daca nu ai nimic de ascuns de ce ti-e teama de interceptari?
  • +1 (3 voturi)    
    Ahhhh! (Joi, 20 februarie 2020, 17:02)

    JustinCase [utilizator]

    Nu se poate!
    Statu' Paralel, prag la hotie, Soros, multinationalele, rosii romanesti, alea-alea.
  • -2 (2 voturi)    
    alţi idioţi ce le calcă pe urme cuplului stalinist (Vineri, 21 februarie 2020, 5:49)

    let_s_twist_again [utilizator]

    kovesi-coldea....
    adică să spionăm pe toată lumea ca să prindem câţiva corupţi...
    dar ce garanţii sunt că deţinătorii datelor astfel (mişeleşte) obţinute nu sunt şi ei la rândul lor corupţi şi nu vor folosi restul datelor (al majorităţii necorupte spionată degeaba) în scopuri de şantaj ???
    prin astfel de măsuri se nasc dictaturile !


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by