Procurorul general al Croaţiei, Drazen Jelenic, care fusese numit în această funcţie în 24 aprilie 2018, a trimis miercuri guvernului o cerere de eliberare din funcţie, după ce apartenenţa sa la o lojă masonică a fost criticată dur, relatează agenția Hina, preluată de Agerpres.

HotNews.roFoto: Hotnews

Jelenic a transmis un comunicat de presă în care subliniază că încă din prima zi de mandat şi-a îndeplinit misiunea ''cu mândrie şi angajament, într-o manieră profesionistă şi corectă, în conformitate cu Constituţia şi legile croate, apărând independenţa autorităţilor Parchetului''.

''Apartenenţa la o asociaţie legală nu a avut în niciun fel vreun impact asupra îndeplinirii sarcinilor mele'', a insistat Drazen Jelenic, care a adăugat însă că numeroasele insinuări au făcut foarte dificilă continuarea asumării responsabilităţilor în calitate de procuror-general.

Apartenenţa lui Jelenic la o lojă masonică a apărut în media după ce acesta a confirmat că este membru şi l-a acuzat pe medicul oftalmolog Nikica Gabric că a încercat să influenţeze o anchetă preliminară asupra a trei reporteri care l-ar fi şantajat pe medic, căruia ei i-ar fi cerut 200.000 de kuna croate (27.000 de euro) pentru a nu publica fotografii de la o ceremonie a lojii masonice din care face parte Gabric. Imediat după ce Jelenic a făcut acea declaraţie, Nikica Gabric a afirmat că ea este falsă.

Totuşi, schimbul de acuzaţii între Jelenic şi Gabric şi faptul că Drazen Jelenic nu a informat guvernul despre apartenenţa sa la o lojă masonică atunci când a fost nominalizat pentru postul de procuror general au determinat autorităţile şi politicienii să critice comportamentul lui Jelenic.

Miercuri dimineaţă, Drazen Jelenic anunţase că nu ia în calcul să demisioneze din cauza apartenenţei sale la o lojă masonică, adăugând că este vorba despre o entitate creată legal care susţine bunăstarea societăţii. Într-o declaraţie pentru postul de televiziune N1, el afirmase că nu consideră că a discreditat funcţia de procuror-şef în contextul în care şi-a îndeplinit atribuţiile înainte şi în timpul preluării conducerii Parchetului General croat şi, în orice caz, a acţionat numai cu respectarea legilor în vigoare.

Libertatea a solicitat în luna ianuarie Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să explice dacă Bogdan Licu a făcut parte din masonerie, după ce pe YouTube a circulat o înregistrare video în care la acesta ar participa la un ritual masonic, alături de fostul șef al Fiscului, Sorin Blejnar, condamnat definitiv la cinci ani de închisoare pentru trafic de influență.

Parchetul General a răspuns că informațiile precum cele solicitate de ziarul Libertatea nu pot fi furnizate. “Conform art. 2 lit. b) din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informații de interes public, reprezintă informații de interes public acele informații care se referă la activitățile unei autorități publice sau instituții publice, sfera acestora rezultând din competența atribuită de lege. Prin urmare excede prevederilor legale comunicarea unor puncte de vedere, aprecieri sau comentarii”, a fost răspunsul Parchetului General la solicitarea Libertatea.