Nouă persoane au murit și alte câteva au fost grav rănite miercuri noaptea în orașul Hanau, din apropierea Frankfurtului, în două atacuri armate, anunță Mediafax.

politie GermaniaFoto: Shutterstock

UPDATE Principalul suspect al atacurilor a fost găsit mort în locuința sa. Poliția din Hanau a anunțat într-o postare pe Twitter că anchetatorii l-au găsit pe suspectul atacurilor de miercuri seara, decedat în locuința sa din oraș. Alături de el se afla un alt cadavru, despre care nu au fost oferite informații.

Poliția a confirmat că au fost mai multe victime în urma incidentului produs, miercuri seară, în orașul Hanau situat în apropiere de Frankfurt.

Primul atac a avut loc într-un bar din centrul orașului, în timp ce al doilea a fost în cartierul Kesselstadt, scrie BBC News citând presa locală.

Trei persoane au fost ucise în primul atac și alte cinci în al doilea. Suspecții au fugit de la fața locului și sunt în prezent în libertate.

Atacurile, despre care se speculează că ar fi vizat baruri cu specific arab, s-ar fi soldat și cu „câțiva morți”, potrivit presei locale. Radioul regional Hessenschau a anunțat că împușcăturile au fost raportate în două baruri în care se fumează în mod obișnuit narghilea.

Un prim atac ar fi vizat un bar cu narghilea din centrul acestui oraş cu aproximativ 90.000 de locuitori. Potrivit poliţiei, cel puţin o persoană a fost grav rănită în acest prim atac comis în jurul orei 22:00. Martorii, citaţi de mass-media locale, au afirmat că au auzit aproximativ 10 focuri de armă.

Autorul sau autorii acestui prim atac ar fi fugit cu maşina în direcţia Kurt-Schumacher Platz, în districtul Kesselstadt, potrivit poliţiei. Apoi a avut loc un al doilea incident armat în care au fost rănite grav cel puţin cinci persoane, a indicat un bilanţ iniţial al autorităţilor.

Potrivit presei locale, trei persoane au fost ucise în primul atac şi alte cinci în cel de-al doilea.

O forță numeroasă de polițiști a fost trimisă în orașul situat la aproximativ 20 de kilometri de Frankfurt, potrivit unei declarații a autorităților. Orașul este survolat de elicoptere de poliție și zeci de echipaje au plecat în căutarea lor.