Sari direct la conținut

Povestea românului care a fost șoferul lui Donald Trump, dar care acum este reținut de agenția americană pentru imigrație, deși i-ar fi fost anulată pedeapsa de deportare

HotNews.ro
Zoltan Tamas, Foto: captura Daily Mail
Zoltan Tamas, Foto: captura Daily Mail

Un emigrant român, care s-a dus legal în SUA și ar fi fost șofer pentru Donald Trump, este încă reținut de agenția responsabilă pentru imigrația din cadrul Departamentului de securitate internă deși i s-ar fi suspendat decizia de deportare, relateazăDaily Mail.

Zoltan Tamas nu și-a mai văzut familia din iulie 2018 după ce o acuzație privind frauda în asigurări a atras atenția agenților agenției pentru imigrație din cadrul Departamentului de securitate internă.

Tamaș, care a câștigat rezidență americană prin loteria vizelor, a fost programat pentru deportare în aprilie 2019, dar avocatul său, Mario Urizar, a obținut o anulare a pedepsei de deportare. În ciuda anulării, Tamas a rămas în custodia agenției federale de 19 luni.

De atunci, a ratat ziua de naştere a fiului său, care a împlinit 12 ani, şi de la cea a fiicei sale grav bolnave, care a împlinit opt ani, a declarat soţia sa, Alina Rogozan, pentru publicaţia Palm Beach Post.

Fiica lui Tamas, Rania Tamas-Rogozan, s-a născut cu o malformaţie a inimii şi medicii i-au declarat familiei că nu are mult de trăit.

Potrivit avocatului lui Zoltan Tamas, acesta este ţinut în arest din cauza acuzaţiei de fraudă în domeniul asigurărilor, formulată în România.

Atunci când agenţii ICE au văzut istoricul lui Tamas, ei l-au convocat pentru un interogatoriu în iulie 2018 şi de atunci familia sa nu l-a mai văzut.

Urizar a spus că înainte ca Trump să devină președinte, un imigrant care nu prezenta pericol şi îşi susţinea familia ar fi fost eliberat. ”Detenţia sa este nejustificată. Durează mult prea mult”, a spus avocatul.

Zoltan Tamas, care a cumpărat o locuință de 60.000 de dolari în Palm Beach, a lucrat pentru Donald Trump.

Potrivit Palm Beach Post, Tamas a lucrat temporar ca paznic la Mar-a-Lago și Trump National (Jupiter).

Tamaș a lucrat de asemenea ca șofer pentru familia Trump.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro