Filozoful francez Montesquieu scria în 1748: „Tirania unui prinț într-o oligarhie nu este atât de periculoasă pentru bunăstarea publică pe cât este apatia cetățenilor într-o democrație.” Și acum îi vedem validat avertismentul.
Președintele Trump acționează tot mai mult precum un prinț tiranic (și capricios). Și cu toate acestea, publicul s-a obișnuit într-atât cu abaterile lui încât cele mai noi atacuri împotriva statului de drept au fost întâmpinate cu un ridicat din umeri colectiv. Pasivitatea publicului este arma secretă de care se folosește Trump în urmărirea agendei sale autoritare. „Am dreptul să fac orice vreau eu”, spune el, iar lipsa reacțiilor adverse pare să-i dea dreptate.
Atât de multe rele s-au întâmplat după 5 februarie, când Trump a fost injust achitat de Senat pentru două acuzații pasibile de destituire, încât este și dificil să le pui în ordine.
Trump i-a dat afară pe ambasadorul la UE Gordon Sondland și pe locotenent colonelul Alexander Vindman (Armata de uscat) pentru că s-au conformat unei citații a Congresului și au dat depoziții sincere despre tentativele lui Trump de a extorca Ucraina pentru a-l ajuta pe plan politic. Dat afară a fost și fratele lui Vindman, care nu a depus mărturie. Ceea ce transmite un mesaj de tip mafiot: dacă torni la poliție, și-o ia și familia ta.
Victimă i-a căzut campaniei de răzbunare a lui Trump și Jessie K. Liu, revocată abrupt din postul de procuror federal al Districtului Columbia după ce inculpase loialiști ai lui Trump, între care Michael Flynn și Roger Stone, ea fiind înlocuită cu un apropiat al procurorului general William P. Barr. Liu fusese nominalizată pentru o funcție înaltă la Departamentul Trezoreriei, iar propunerea a fost acum retrasă. Următoarea pe eșafod ar putea fi Elaine McCusker, funcționara Pentagonului care a încercat să transmită Biroului Administrației și Bugetului că Trump nu avea nici un drept să blocheze ajutorul financiar pentru Ucraina. The New York Post a scris că nominalizarea ei pentru un post de inspector la Pentagon a fost retrasă. (McCusker a dezmințit știrea.)
În vreme ce-i pedepsește pe cei care au îndrăznit să spună adevărul, Trump îi protejează pe cei care l-au ajutat la mușamalizare. A protestat vehement contra pedepsei cerute de procurori pentru Stone, conformă procedurii penale: șapte-nouă ani de închisoare pentru influențarea martorilor și mințirea Congresului. Trump i-a atacat și pe judecătorul din dosarul lui Stone și pe președinta juriului care l-a condamnat. Apoi Departamentul Justiției a cerut reducerea pedepsei. Patru procurori implicați în dosar au demisionat în semn de protest, la fel și unul de la Departament.
Până și Barr a simțit nevoia să denunțe interferența publică a lui Trump în sistemul judiciar, afirmând că mesajele lui de pe Twitter „fac imposibil ca eu să-mi fac treaba și să asigur instanțele și procurorii și departamentul că noi ne desfășurăm munca cu integritate”. Drept răspuns, Trump a afirmat că el are „dreptul legal” de a hotărî cine este inculpat - tehnic vorbind, corect, dar nicidecum conform cu cutuma americană.
Protestele lui Barr au sunat a gol, având în vedere cât de dispus a fost el să-și submineze propriul departament la cererea lui Trump - de exemplu prin denaturarea constatărilor procurorului special Robert S. Mueller III. Barr a desemnat un procuror pentru a verifica condamnarea lui Flynn și un altul pentru a-i cerceta pe angajații FBI și CIA care au descoperit complotul rusesc pentru alegerea lui Trump în 2016. New York Times scrie că al doilea procuror, John H. Durham, a declanșat alarma în comunitatea serviciilor secrete prin aceea că pare să investigheze o teorie populară printre instigatorii de dreapta, „că CIA, sub fostul ei director John O. Brennan, avea o idee preconcepută despre Rusia sau încerca să obțină un rezultat anume”.
Neliniștea privind politizarea justiției nu va face decât să crească în urma unui articol din ziarul nostru conform căruia Trump s-ar fi înfuriat pentru că Departamentul Justiției nu a depus plângere penală contra fostului director al FBI James B. Comey și fostului director adjunct al FBI Andrew McCabe - în ciuda faptului că nu există nici o probă că vreunul dintre ei ar fi încălcat legea. După ce a aflat că inamicii săi nu vor fi inculpați, scrie Post, „Trump a insistat și mai mult ca Durham să-și încheie munca rapid”, deoarece el „vrea să poată folosi orice va fi descoperit Durham pe post de măciucă în campania pentru realegere”.
După cum scrie David Laufman, un veteran în Departamentul Justiției: „Acum suntem cu adevărat într-un moment de genul «sparge geamul în caz de pericol» pentru Departamentul Justiției”. Dar îi pasă cuiva? Sigur, congresmenii democrați sunt îngrijorați, dar e ușor (deși incorect) să le ignori indignarea ca ținând doar de politicianism. Congresmenii republicani, ca de obicei, fie n-au nimic de spus, fie vin cu exprimări ineficiente ale „îngrijorării”.
Și publicul? Nu văd marșuri masive pe străzi. Nu văd oameni copleșindu-și reprezentanții din Congres cu apeluri telefonice și e-mail-uri. Nu văd indignarea care ar fi fost normală - și necesară. Văd pasivitate, resemnare și acceptare din partea unui electorat distrat care a ajuns să tolereze comportamentul aberant al lui Trump ca pe ceva obișnuit.
Un recent sondaj Gallup a constatat că în rândul republicanilor - teoretic, partidul legii și ordinii - rata aprobării lui Trump a atins nivelul-record de 94%. La nivel național se situează numai la 43,4%, conform fivethirtyeight.com, dar tot e bine poziționat pentru a câștiga alegerile, întrucât celor mai mulți oameni pare să le pese mult mai mult de trăinicia bursei decât de trăinicia democrației noastre. Așa mor democrațiile - nu în întuneric, ci chiar sub privirile unui public complet nepăsător.
de Max Boot, Washinton Post (preluare Rador)
10
11
