Primarul orașului New York, Bill de Blasio, îl sprijină pe senatorul american Bernie Sanders în cursa din interiorul Partidului Democrat pentru desemnarea candidatului la alegerile prezidențiale de anul acesta, au anunțat reprezentanți ai echipei de campanie a lui Sanders, potrivit Reuters, scrie Mediafax.

HotNews.roFoto: Hotnews

De Blasio, care s-a retras din cursa internă în septembrie, se va afla alături de Sanders duminică și luni în statul Nevada, unde pe 22 februarie vor avea loc alegeri preliminare.

Anunțul privind susținerea lui Sanders de către De Blasio vine după ce senatorul a câștigat alegerile preliminare din statele Iowa și New Hampshire.

„Locuitorii din New York știu foarte bine cât rău au cauzat xenofobia, bigotismul și imprudența lui Donald Trump, iar Bernie este candidatul ideal care să îl învingă. Am cerut un program îndrăzneț, exact ceea ce senatorul Sanders a promovat timp de zeci de ani”, a spus de Blasio.

Alegerile prezidențiale au loc pe 3 noiembrie în Statele Unite.