Muntenegru are nevoie de propria sa biserică ortodoxă, pentru a-și consolida identitatea națională și pentru a contracara ingerințele din Serbia, a declarat președintele acestei mici țări balcanice, citat de AFP.

MuntenegruFoto: Wikipedia

Biserica ortodoxă sârbă (SPC), care are sediul la Belgrad, reprezintă marea majoritate a ortodocșilor din Muntenegru. Dar relațiile sale cu Milo Djukanovic, artizanul separării de Serbia, s-au degradat în ultimii ani.

SPC "figurează printre instrumentele importante folosite de ideologii naționalismului +Marii Serbii+ folosite împotriva Muntenegru, împotriva independenței, împotriva identității sale naționale, culturale și religioase", a afirmat președintele.

O lege adoptată la finalul lunii decembrie prevede cedarea către stat a controlului asupra bunurilor pentru care comunitățile religioase nu pot dovedi că le-au aparținut înainte de 1918. La acea dată, Muntenegru și-a pierdut independența pentru a fi integrat în regatul sârbilor, croaților și slovenilor.