ANALIZĂ Șiiții irakieni: butoiul cu pulbere care ar putea arunca în aer Orientul Mijlociu

de Cătălin Gomboș     HotNews.ro
Joi, 13 februarie 2020, 10:08 Actualitate | Internaţional


Luptători Hashed al-Shaabi, o miliție șiită din Irak
Foto: Profimedia
​Irakul trece din nou printr-o criză majoră, ca de atâtea ori în ultimii ani. De data aceasta e vorba de fracturi tot mai accentuate în cadrul comunității șiite a țării. Aceasta este majoritară, iar reprezentanții săi au dominat politica irakiană în ultimii 17 ani.

Info pe scurt

  • Șiiții sunt cei care i-au asigurat Irakului un relativ grad de stabilitate, ei s-au mobilizat pentru a împinge Statul Islamic înapoi atunci când gruparea bătea la porțile Bagdadului și tot ei au blocat (cu ajutorul Iranului) independența regiunii kurde, menținând, în acest fel, integritatea Irakului.
  • În sudul Irakului, unde sunt concentrați șiiții, se află cele mai mari câmpuri petrolifere ale țării, dar și porturile folosite pentru exporturi de țiței și importuri de alimente. Relativa stabilitate a zonelor șiite i-a permis Bagdadului să facă bani și să își hrănească populația.
  • Dacă zona șiită – care include și Bagdad, unde sunniții au un singur fief, cartierul Adhamiya – sare în aer, acest lucru ar putea însemna sfârșitul Irakului. Iar consecințele ar fi globale și regionale.

Șiiții irakieni: de la majoritate persecutată la forța dominantă a țării



Credincioși șiiți se roagă la Marea moscheie din Kufa, după asasinarea generalului iranian Suleimani. FOTO via Profimedia Images

Teritoriul actual al Irakului are o importanță istorică enormă pentru musulmanii șiiți din întreaga lume în general și, mai ales, pentru cei duodecimani, care reprezintă majoritatea și sunt dominanți în Iran și în Irak.

Șiismul a luat naștere pe fondul disputelor cu privire la succesorul lui Muhammad: o parte dintre musulmani credeau că acesta ar trebui să fie vărul și ginerele său, Ali, de unde și denumirea – șiiat Ali, partizanii lui Ali. După moartea lui Ali, conducerea li s-ar fi cuvenit urmașilor acestuia și ai Fatimei, soția sa și, totodată, fiica lui Muhammad.

Ali a fost asasinat în orașul irakian Kufa și înmormântat la Najaf. După nici 20 de ani, sunniții l-au ucis pe fiul lui Ali, Hussein, cel de-al treilea imam, tot pe teritoriul actual al Irakului, la Kerbala; momentul este comemorat anual prin ceremoniile de Așura, la care credincioșii se auto-flagelează.

Alți patru dintre cei 12 imami au fost uciși și înmormântați tot în Irak, la Kadhimiya și Samara (mai sunt patru înmormântați la Medina, în Arabia Saudită, și unul în Iran) iar ultimul, Mehdi, a fost ocultat la Samara pentru a se întoarce, ca figură mesianică, atunci când va avea loc lupta finală dintre bine și rău.

Kufa, Najaf, Kerbala, Kadhimiya și Samara sunt, toate, locuri sfinte ale șiiților, iar moscheile din aceste orașe sunt depășite ca importanță doar de cele pe care le consideră sfinte toți musulmanii, șiiți și sunniți deopotrivă: cele de la Mecca, Medina și Ierusalim.

În ciuda importanței istorice a Irakului pentru șiism, populația locală a fost majoritar sunnită în primul mileniu după Muhammad. Triburile au început să se convertească la șiism ca o formă de protest/rezistență față de modul în care administrau Mesopotamia otomanii sunniți, care au fost într-un lung conflict cu Iranul Safavizilor șiiți.

Irakul, ca stat, după prăbușirea Imperiului Otoman, a fost gândit de britanici iar minoritarii sunniți, în frunte cu monarhii hașemiți, au devenit forța dominantă. Sunniții au rămas la putere și după ce republica a fost instaurată, în 1958 și, ceva mai târziu, au asigurat baza de susținere a regimului lui Saddam Hussein.

Perioada în care Saddam s-a aflat la putere a fost cea în care s-au înregistrat cele mai mari persecuții împotriva comunității șiite. De altfel Saddam a fost condamnat la moarte pentru uciderea a aproximativ 150 de șiiți din localitatea Dujail, unde convoiul prezidential fusese ținta unei ambuscade.

Tot din ordinul lui Saddam au fost executați sau asasinați lideri religioși, au avut loc transferuri de populații, au fost distruse smârcurile de la confluența dintre Tigru și Eufrat, o zonă asemănătoare Deltei Dunării cu o cultură și o civilizație specifice.

Cele mai ample crime de război au fost comise împotriva șiițiilor în timpul revoltei anti-guvernamentale care a avut loc în 1991. Zeci de mii de persoane – inclusiv femei și copii – au fost ucise atunci de forțele guvernamentale irakiene, iar gropile comune au continuat să fie descoperite ani buni după căderea lui Saddam, în 2003.

Au fost anii în care Saddam și cei mai apropiați colaboratori ai săi au fost pedepsiți pentru crimele comise în timpul dictaturii: au fost trimiși în judecată, condamnați la moarte și spânzurați. Fostele lor victime, șiiții erau, acum, la putere.

Marile fracturi ale șiiților: miliții pro-iraniene, protestatari anti-sistem, populiști și moderați



Protestatari anti-sistem din Irak. FOTO via Profimedia Images

Șiiții nu au format vreodată, în Irakul modern, un grup omogen din punct de vedere al opțiunilor politice. Chiar și în perioada lui Saddam, când erau persecutați, printre ei se găseau opozanți ai regimului și persoane care îl susțineau sau, cel puțin, îl acceptau, adepți ai diferiților lideri religioși și indivizi care îmbrățișaseră identitatea laică pe care o avea țara atunci.

După căderea lui Saddam, această lipsă de omogenitate s-a văzut în mozaicul de formațiuni politice ale șiiților și, în cazuri extreme, în conflictele armate dintre diferite grupări rivale.

Dincolo de această competiție, însă, șiiții au reușit să găsească un numitor comun în momentele importante: formațiunile politice s-au grupat, în funcție de orientările lor, în blocuri electorale care au format coaliții de guvernare, iar grupările rivale au luptat pentru cauza comună atunci când s-a ajuns la confruntări cu sunniții, în timpul războiului civil din anii 2000 și a războiului cu Statul Islamic de la mijlocul deceniului următor.

În acest moment există patru mari curente/grupări de forțe în interiorul comunității șiite: milițiile pro-iraniene împreună cu aripile lor politice, mișcarea anti-sistem, formată în general din tineri din mediul urban, adepții clericului populist Muqtada al-Sadr și moderații, care reprezintă un amestec în care intră formațiuni politice laice, clasa de mijloc educată și adepții celui mai important lider religios al țării, marele ayatollah Ali al-Sistani.

Milițiile șiite și aripile lor politice reprezintă, împreună, cea mai redutabilă forță a Irakului. Formate cu sprijinul Iranului fie pentru a lupta împotriva lui Saddam Hussein (Organizația Badr), fie pentru a li se opune americanilor în anii 2000 (Asa’ib Ahl al-Haq, Kata’ib Hezbollah etc.) și grupate, în fața amenințării Statului Islamic, sub umbrela Unităților de Mobilizare Populară, se estimează că milițiile ar avea în jur de 150 de mii de oameni.

Unii dintre acești luptători au participat și la războiul civil din Siria, trimiși acolo de Iran pentru a sprijini forțele lui Bașar al-Assad. Experiența milițiilor este, așadar, considerabilă. Moralul – la fel, dat fiind că își asumă în mare măsură meritul pentru retragerea americană din Irak, în 2011, și pentru înfrângerea Statului Islamic.

Interesele acestor miliții sunt, de asemenea, foarte mari, întrucât se numără printre principalii beneficiari ai sistemului. În plus, sunt solid infiltrate în administrație și forțele de ordine și se află în vârful unor adevărate rețele de patronaj.

Una dintre aceste miliții, Kata’ib Hezbollah, a fost implicată în șirul de evenimente care a dus la asasinarea comandantului forței Quds, Qassem Soleimani.

Milițiile au fost, de altfel, antrenate și coordonate de Forța Quds și de Soleimani personal. Există chiar temeri că uciderea generalului va face aceste miliții mai greu de controlat și mai imprevizibile; au arătat deja că nu le este frică nici de alți irakieni (sunniți, kurzi, șiiți de altă orientare politică), nici de americani.

Mișcarea anti-sistem din Irak a reușit să mobilizeze, împotriva guvernului, cele mai mari mulțimi de la căderea lui Saddam Hussein; majoritatea manifestanților sunt șiiți, motiv pentru care demonstrațiile au avut loc în Bagdad și în sudul țării.

Furia protestatarilor, mulți dintre ei tineri, este generată de lipsa de perspective economice, colapsul infrastructurii, corupția clasei politice și jaful generalizat – o comisie parlamentară afirma, în 2018, că în primii 15 ani post-Saddam s-au furat 320 de miliarde de dolari, iar alte estimări indică sume chiar mai mari, 500 de miliarde de dolari doar în perioada guvernării lui Nuri al-Maliki.

S-a protestat și față de influența prea mare a Iranului (au fost atacate consulatele sale din Najaf și Kerbala).

Se consideră că mișcarea anti-sistem este activă din octombrie, anul trecut, însă ea nu a apărut din senin: proteste ample care denunțau aceleași probleme (mai puțin influența Iranului) au avut loc cu regularitate începând cu 2015.

Amploarea celor din 2019 a dus și la cea mai dură reacție a autorităților, sute de protestatari fiind uciși fie de forțele de ordine, fie de membri ai milițiilor șiite pro-iraniene. Violența nu i-a descurajat pe manifestanți, care au rămas în stradă și au reușit să forțeze demisia premierului Adel Abdul Mehdi în luna noiembrie.

A fost nevoie de aproape trei luni ca să fie desemnat un nou premier, Mohammed Allawi, un văr al lui Ayad Allawi, prima persoană care a ocupat funcția de prim-ministru după căderea lui Saddam Hussein. Manifestanții anti-sistem au refuzat, însă, să îl accepte pe Mohammed Allawi din cauza apartenenței sale la clasa politică pe care ei o contestă și a faptului că a făcut parte din guvernul lui Nuri al-Maliki (de unde și-a dat demisia în semn de protest față de politicile acestuia).

Tinerilor protestatari anti-sistem li s-au alăturat de-a lungul timpului și adepții clericului populist Muqtada al-Sadr.

În ultimele luni, oamenii lui Muqtada – așa-numitele „șepci albastre” – le-au asigurat o anumită protecție manifestanților anti-sistem, operând ca o forță-tampon întrucât autoritățile de la Bagdad și milițiile șiite preferă să evite, dacă se poate, un conflict cu clericul.

Este relevant, în ceea ce privește influența lui Muqtada, un episod de la alt val de proteste, din 2016: al-Sadr a forțat accesul în Zona Verde din Bagdad, unde se află sediul principalelor instituții. În loc să îl oprească, generalul care comanda dispozitivul de securitate s-a aplecat și i-a sărutat mâna.

Influența lui Muqtada al-Sadr se datorează familiei, care afirmă că descinde din Ali și a dat unii dintre cei mai influenți clerici ai lumii șiite. Doi dintre acești clerici – verii Muhammad Sadiq al-Sadr și Muhammad Baqir al-Sadr, ambii uciși din ordinul lui Saddam Hussein, au fost tatăl, respectiv socrul lui Muqtada.

Muhammad Sadiq a fost foarte iubit de păturile cele mai defavorizate ale șiițiilor irakieni, pentru programele sociale pe care le-a inițiat, iar în acele pături sărace, în general slab educate, se găsește baza de susținere a lui Muqtada.

Miliția formată de cleric a purtat un război împotriva forțelor americane și a lansat ofensive în Bagdad și în marile orașe din sud începând cu 2004; ulterior, sadriștii s-au aflat în conflict armat și cu guvernul de la Bagdad și luptătorii șiiți afiliați partidului Dawaa și Organizației Badr.

Activitățile Armatei Mahdi au fost suspendate în 2008, însă miliția a fost re-mobilizată pentru lupta împotriva Statului Islamic; în paralel, căutând să meargă pe linia tatălui său de protector al săracilor, Muqtada s-a poziționat ca un adversar al corupției.

Totodată, într-o țară marcată de dispute inter-confesionale, al-Sadr s-a pronunțat deseori pentru identitatea comună, irakiană, și refacerea legăturilor cu sunniții. Imaginea de om aflat în afara sistemului nu l-a împiedicat niciodată pe Muqtada al-Sadr să-și urmărească interesul politic – aripa politică a mișcării sale a participat la guvernare.

Nu e lipsit de importanță nici că, în ciuda discursului pro-reconciliere al lui Muqtada, armata Mahdi a fost acuzată de atrocități comise împotriva sunniților în timpul războiului civil.

Acum, Muqtada al-Sadr a avut o nouă schimbare de poziție: a decis să accepte guvernul lui Mohammed Allawi și le-a ordonat adepților săi să se retragă de la manifestațiile anti-sistem și chiar să încerce să le disperseze; au urmat ciocniri între cele două tabere, soldate cu morți și răniți.

Dincolo de aceste trei mari forțe din cadrul comunității șiite, mai sunt moderații: susținători ai unor formațiuni politice laice, reprezentanți ai clasei de mijloc educate, adepți ai liderului suprem religios din Irak, marele ayatollah Al al-Sistan.

Acesta este cunoscut ca fiind un susținător al ideii că establishmentul religios trebuie să aibă o implicare minimă în chestiunile statului, o filozofie aflată în antiteză cu cea a clericilor care conduc Iranul, pentru care al-Sistani reprezintă un concurent.

Intervențiile lui al-Sistani în viața publică sunt rare, dar au impact: el e cel care a dat semnalul mobilizării împotriva Statului Islamic, tot el a spus că premierul Haider al-Abadi ar trebui să plece.

Cel mai recent, Sistani a condamnat intervențiile în forță împotriva protestatarilor anti-sistem, care văd în el un fel de protector.

Pericolul haosului generalizat



Protestatari din Irak, cu portretele lui Muhammad Muhammad Sadeq al-Sadr și al fiului său Muqtada al-Sadr. FOTO via Profimedia

Este posibil ca, pentru moment, mișcarea anti-sistem să își piardă din avânt, fie sub presiunea forțelor guvernamentale (susținute și de milițiile șiite și, mai recent, de Muqtada al-Sadr), fie ca urmare a intervenției unor personalități respectate, gen Sistani, care să-i convingă pe tineri să îi dea o șansă guvernului să facă ceea ce a promis: să combată corupția, să ia măsuri pentru relansarea economică, să refacă infrastructura și să îi găsească și pedepsească pe cei care au ucis manifestanții.

E greu de crezut, însă, că se poate face ceva peste noapte: nu poți nici să schimbi infrastructura (și dincolo de ceea ce e învechit mai e și problema reconstrucției orașelor sunnite distruse de Statul Islamic), nici să înlocuiești un întreg sistem administrativ, nici să riști un război civil cu milițiile arestându-le lunetiștii. Nu în Irak.

Iar asta înseamnă că nemulțumirile populației vor persista cel puțin pe termen mediu și scurt. O altă problemă majoră va fi cea a limitării influenței milițiilor; e greu de crezut că acestea vor renunța brusc, de bună-voie, la poziția pe care o au și la arme. Așa că fie vor trebui convinse – ceea ce va fi extrem de dificil chiar și dacă Iranul își retrage sprijinul pentru ele – fie vor trebui forțate, iar asta înseamnă război.

Un Irak fragilizat de disputele intra-șiite poate reprezenta o invitație pentru grupările extremiste sunnite, ca Al Qaida și Statul Islamic, să revină pentru a recâștiga adepți între sunniți, ceea ce poate duce rapid Irakul înapoi în 2014, când aceștia au capturat o bună parte din țară.

De-aici până la un haos generalizat, în întreaga țară, nu mai este decât un pas – și acel pas ar însemna dezastrul. Irakul nu este Siria. E al doilea exportator de petrol din OPEC, după Arabia Saudită, și are unele dintre cele mai mari rezerve de țiței din lume. Populația sa este de aproape două ori mai mare decât a Siriei, așa că există potențialul unor noi valuri de refugiați, inclusiv către statele din Golf. Ca poziție, țara se află exact în inima Orientului Mijlociu, între Levant, Golf, Iran și Turcia. Un Irak căzut pradă haosului le-ar afecta pe toate.


Citeste mai multe despre   





Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















12526 vizualizari

  • +2 (8 voturi)    
    Comentariu sters de utilizator (Joi, 13 februarie 2020, 11:06)

    [anonim]

  • -15 (29 voturi)    
    trompa (Joi, 13 februarie 2020, 11:16)

    nash pandelica [utilizator]

    e de vina.
    taman cand generalul sulimani se scremea sa'i uneasca sub inteleapta carmuire si obladuire a ayatolahilor, si'a bagat fiara coada si a produs oleaca de balmajeala printre...leaderii siiti, ramasi fara lumina de la Teheran.
    merita sa fie afurisit cu cele mai grele blesteme ale coranului, acel infidel....orange. :-))
  • +13 (25 voturi)    
    Excelent (Joi, 13 februarie 2020, 12:00)

    ipolitic [utilizator]

    Scurt, concis, la tema, bine documentat. Un articol de referinta.
  • -12 (24 voturi)    
    Aiasta nu se poate! (Joi, 13 februarie 2020, 13:39)

    Amerlocu [utilizator]

    Păi n-a zis Europa că trece pe moriști și panouri solare deci își bagă picioarele în petrol?! Curaj măi băieți Nu mai e mult... Ce naiba vă mai freacă grija maimuțelor fin Golf?

    La o adică dacă treceți la exploatoarea rezervelor de petriol și gaze de șist nu mai aveți nevpie de nicio picătură de petrol sau gaze nici de la saudițiți nici de la genosse Putin.
  • +4 (12 voturi)    
    Bravo (Joi, 13 februarie 2020, 16:14)

    RaduMischie [utilizator]

    Frumos, la obiect, cu informatie exact cat trebuie.
  • -2 (14 voturi)    
    Butoiul cu pulbere... (Joi, 13 februarie 2020, 17:16)

    mamaika [utilizator]

    Il reprezinta guvernul israelian, si nu de acum...
  • -3 (7 voturi)    
    se rezolva (Joi, 13 februarie 2020, 19:20)

    nash pandelica [utilizator]

    cu a doua venire a lui trompa.
    cu nafta, rezolvat, china, rezolvat, ue, pe cale de rezolvare, palestina, rezolvat.
    urmeaza ayatolahii, prioritatea nr. unu, sa mai taie din ghearele lui putina, prioritatea doi, si domolirea micului kim....
    iar de gaseste un succesor pe masura, lumea va fi mai sigura.
    aleluia !
  • -5 (9 voturi)    
    Astia au războiul in sînge!,, (Joi, 13 februarie 2020, 19:37)

    constatator [utilizator]

    Probabil li s a urat de atăta democratie. Cred că pt ei pacea si stabilitatea nu inseamnă mare lucru.
  • +2 (12 voturi)    
    Si cine este de vina pentru situatia din Irak? (Joi, 13 februarie 2020, 21:21)

    quietguy58 [utilizator]

    Si cine este de vina pentru situatia din Irak din ultimii 17 ani?
    Nu cumva G.W.Bush, Dick Cheney, Donald Rumsfeld, Tony Blair?
    • -2 (6 voturi)    
      Eeee na (Vineri, 14 februarie 2020, 7:36)

      Costi888 [utilizator] i-a raspuns lui quietguy58

      Putin e de vina!
      • +3 (5 voturi)    
        SUA sunt mult mai vinovate ptr ce este (Vineri, 14 februarie 2020, 11:04)

        bancher [utilizator] i-a raspuns lui Costi888

        in irak, in comparatie cu Rusia. Americanii au jefuit bine de tot in Irak, motiv ptr care irakienii de rand nici nu vor sa mai auda de ei.
    • +1 (7 voturi)    
      xexe (Vineri, 14 februarie 2020, 7:56)

      transpenibilus [utilizator] i-a raspuns lui quietguy58

      De vina e liliputin al vostru.
      • -1 (1 vot)    
        De vina este creierul tau amorf. (Vineri, 14 februarie 2020, 14:41)

        quietguy58 [utilizator] i-a raspuns lui transpenibilus

        De vina este creierul tau amorf.
  • -3 (5 voturi)    
    Americanii (Vineri, 14 februarie 2020, 7:38)

    Costi888 [utilizator]

    Stiau ca aici se va ajunge.. le convine de minune. Democratizarea continua
  • -1 (7 voturi)    
    butoiul de pulbere (Vineri, 14 februarie 2020, 8:25)

    AliKimiku [utilizator]

    Ca si cum Orientul Mijlociu e cea mai linistita zona a planetei si fix un presupus razboi civil intre variatele factiuni siite va arunca toata zona cunoscuta pentru pacifismul ei in aer.
    Asta in timp ce Iranul inarmeaza din greu Hezzbolahul in Siria si Turcia e in pragul unui conflict cu Assad.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by