Idlib este din nou în centrul discuţiilor. Evoluţiile pot fi abordate din mai multe perspective. Cea mai complicată problemă este cum vor fi interpretate deciziile politice şi militare ale părţilor. Pentru a înţelege mai bine subiectul trebuie să stabilim ce înseamnă Idlib din punctul de vedere al Rusiei. Idlib este important pentru Rusia din două perspective. În primul rând, obiectivul simbolic al declarării victoriei de către Assad şi aliaţii lui, în războiul civil din Siria care se apropie de sfârşit. În al doilea rând, cele mai fragile, slabe şi complicate aspecte ale relaţiilor dintre Turcia şi Rusia se regăsesc aici, scrie ziarul turc Milliyet, citat de Rador.
Este adevărat faptul că ne apropiem de finalul războiului civil care durează de nouă ani. Este clar că Putin, Assad şi Iranul se uită la hartă şi îşi pierd răbdarea. Ei văd că din punct de vedere tactic şi operaţional se confruntă cu trei probleme. Două dintre ele sunt legate de prezenţa Turciei şi a PKK/PYD în estul Eufratului, dar le voi analiza într-un alt articol. A treia problemă este Idlib. În contextul războiului civil din Siria, această regiune nu înseamnă altceva decât ultima piedică tactică în calea "victoriei militare finale".
Dacă priviţi din perspectiva războiului civil şi a revoltei, Putin şi generalii lui par diplomaţi. Ei spun că proclamarea victoriei militare este la un pas distanţă. Piedica nu este nici situaţia gravă a civililor din teren, nici dificultăţile militare pe care le reprezintă luptătorii radicali. Singura piedică este posibilitatea ca Idlib să afecteze relaţiile Turcia-Rusia.
Din acest motiv, Rusia vede că trebuie să gestioneze problema cu sensibilitate, răbdare şi "politeţe rusească". Pentru că nu se doreşte ca un subiect de importanţă tactică precum Idlibul să afecteze relaţiile strategice cu Turcia. Numai că Idlib nu putea rămâne la nesfârşit necontrolabil, cum e în prezent. Cele mai recente evoluţii spun că Putin priveşte cu alţi ochi harta Idlibului, din cauza nemulţumirii pe care o resimte în urma evenimentelor înregistrate după reuniunea de la Soci. Se înţelege că şi-a bătut mult capul cum va gestiona procesul complicat de la Idlib.
În acest moment se vede că lui Putin i-au fost utile cele 12 puncte de observaţie decise la Soci şi înfiinţate de Turcia.
Îngrijorările legate de securitatea punctelor de observaţie rămase în centrul luptelor a frânat elanul Turciei de a intra în conflict cu regimul Assad. Punctele de observaţie amplasate între doi duşmani au rămas în spatele liniei frontului pe măsură ce Assad a avansat iar priorităţile Turciei au început să se schimbe. Accentul a început să se mute spre securitatea militarilor de la punctele de observaţie ale Forţelor Armate Turceşti şi spre soarta civililor de la Idlib. Rusia, care înţelege bine acest tablou, a sesizat îngrijorările Turciei şi le-a adâncit. Pe de o parte nu a deschis spaţiul aerian pentru Turcia şi pe de altă parte a dat impresia că susţine solicitările de încetare a focului. Câteodată a pozat în mediator care l-a forţat pe Assad să accepte armistiţiul la cererea Turciei. Astfel i-a câştigat lui Assad timpul necesar.
Odată cu preluarea controlului asupra autostrăzii M5 de către armata lui Assad, atitudinea Rusiei s-a dovedit utilă şi s-a încheiat această etapă a operaţiunii. Rusia, Assad şi Iranul au câştigat teren la Idlib. I-au pus la colţ pe civili şi pe militanţii înarmaţi. Dar este adevărat şi faptul că Rusia şi Turcia au înregistrat o eroziune serioasă de încredere. La fel de adevărat este şi faptul că Turcia are nevoie de o ofensivă rapidă de diplomaţie publică în contextul în care opinia publică are dificultăţi în a înţelege evoluţiile.
