Ministrul francez de Externe, Jean-Yves Le Drian, a declarat vineri la Saint-Malo (nord-vestul Franței) că pescuitul va fi o "prioritate absolută" în contextul negocierilor privind viitoarea relație dintre Marea Britanie și Uniunea Europeană (UE). "Vom face din acesta o prioritate absolută (...) Nu vom face compromisuri pe acest subiect" , a declarat ministrul în timpul inaugurării unui nou centru de pregătire pentru compania de transport maritim Brittany Ferries, potrivit Le Figaro, citat de Rador.

Conflict intre pescarii de scoici din Canalul ManeciiFoto: Captura euronews

"Pescuitul nu este un subiect ca celelalte, a fost întotdeauna un subiect politic în Europa", a spus el, amintind că negocierile cu țări precum Norvegia sau Islanda în vederea intrării lor în UE s-au lovit de problema pescuitului. "În niciun caz pescuitul nu va putea fi utilizat ca o variabilă de ajustare la negocierile" cu Marea Britanie.

"Regatul Unit este o mare țară de pescuit", iar britanicii "vând peste 70% din ceea ce pescuiesc" pe continentul european. "Nu este doar Franța în această dezbatere", a asigurat ministrul, care era însoțit de secretarul de stat pentru Afaceri europene, Amélie de Montchalin.

În ceea ce privește acest acord cu Londra, Jean-Yves Le Drian a insistat asupra "necesităţii existenței unui acord global pentru care trebuie să se negocieze cât timp va fi necesar".

"Obiectivul central", a continuat el, este "să se ajungă la un acord global. Acesta va trebui să acopere toate domeniile și, desigur, pescuitul". Referindu-se la această imagine potrivit căreia britanicii, de-a lungul anilor petrecuţi în UE, au avut "un picior înăuntru, un picior afară", ministrul a dat asigurări în esență că, după Brexit, "unii din Regatul Unit" cred că vor avea un picior afară, păstrând unul în interior, se înşală: "nu, ambele picioare vor fi în afară".

Cu sediul la Roscoff (Finistère) și începând să funcţioneze în 1973, când Marea Britanie a intrat în UE, după cum ne-a amintit Jean-Yves Le Drian, compania Brittany Ferries este angajatorul principal al marinarilor francezi, pentru o cifră de afaceri de peste 444 de milioane de euro. Anul trecut, ea a transportat 2,63 milioane de pasageri, 85% dintre ei fiind britanici, și deservește Irlanda, Marea Britanie și Spania.

Pescarii din opt state membre ale UE depind foarte mult de apele britanice. Acestea din urmă reprezintă 30% din cifra de afaceri a pescarilor francezi.