Conservatorii germani din statul estic Turingia și-au atras critici usturătoare pentru că s-au bazat pe extrema dreaptă pentru a obține alegerea unui candidat. Într-un editorial Der Speigel, citat de Rador, autorul Dirk Kurbjuweit argumentează că orice altceva în afară de respingerea fără echivoc a extremismului politic este în cele din urmă nociv pentru democrația liberală.
Democrațiile nu mor peste noapte. Ele nu înfloresc într-o zi și nici nu sunt apoi dezrădăcinate de o lovitură de stat în următoarea. Ele decad gradual, până când solul devine fertil pentru capturarea puterii de către un lider autoritar.
Și uneori, cum s-a întâmplat în statul german Turingia săptămâna aceasta, politicienii democrați joacă un rol activ în decesul sistemului pe chiar ei îl reprezintă.
Ceea ce s-a întâmplat în Turingia săptămâna aceasta - un candidat de centru-dreapta a fost ales guvernator cu ajutorul partidului populist de extrema dreaptă Alternativă pentru Germania (AfD) - este un reper istoric pentru AfD. A fost prima oară când partidul, deși criticat pentru că e de extrema dreaptă și uneori fățiș antisemit, a contribuit la alegerea șefului unui guvern statal.
Alegerile au fost un semn privind decăderea graduală a democrației germane, deși cel mai rău scenariu posibil pare să fi fost evitat. Membrii partidului conservator al cancelarului german Angela Merkel, Uniunea Creștin Democrată (CDU), refuză de multă vreme să colaboreze în orice fel cu AfD, însă în Turingia membri ai CDU și ai unui alt partid de centru-dreapta, liber-democrații (FDP), au fost dispuși să accepte posibilitatea ca unul dintre candidații lor să fie ales cu voturi de la AfD. Singurul lucru care a pus capăt acestei nebunii a fost faptul că liderii de la Berlin ai partidelor au intervenit - într-un târziu.
Ceea ce rămâne în urmă este sentimentul de jenă al conservatorilor consacrați, și în special al liderilor CDU și FDP de la Berlin, care nu au intervenit suficient de repede. Ceea ce rămâne este faptul că conservatorii din Turingia au permis să se lase seduși de AfD. Ceea ce rămâne este un triumf pentru Björn Höcke, un extremist de dreapta și șeful AfD în Turingia, care i-a făcut pe cei de centru-dreapta să pară niște netoți. Ceea ce rămâne este răul făcut democrației liberale.
Fiecare nouă degradare mai erodează un pic din sistemul nostru democratic. Pentru a opri acest fenomen, cele întâmplate în Turingia trebuie văzute ca un foc de avertisment, o prevestire a celor ce pot urma.
Alianțe loiale
În cartea lor, „Cum mor democrațiile”, profesorii de științe politice de la Harvard Steven Levitsky și Daniel Ziblatt încep cu capitolul „Alianțe loiale”. Așa începe de obicei, scriu ei: reprezentanți ai sistemului existent se aliază cu inamicii lui pentru a-și menține controlul asupra puterii. Așa s-a întâmplat în Republica de la Weimar, unde Hitler n-ar fi avut nici o șansă fără o invitație din partea conservatorilor. Conform analizei lui Levitsky și Ziblatt, la fel au stat lucrurile și în Brazilia, Peru și Venezuela.
Democrația încă mai este în viață în SUA, dar a fost avariată de alianța republicanilor cu Donald Trump. Mulți senatori speră să rămână la putere cu ajutorul lui Trump, astfel că îl urmează necondiționat, chiar și în fața minciunii flagrante că el n-a abuzat de puterea funcției sale.
Dimensiunile sunt considerabil mai mici în Turingia, dar principiul este același. Politicieni conservatori, și mai ales cei din CDU, cochetează de multă vreme cu ideea de a se folosi de AfD pentru a obține putere. La votul recent din parlamentul statal al Turingiei, CDU și FDP și-au exprimat disponibilitatea de a intra într-o alianță implicită cu Höcke și ceilalți populiști de extrema dreaptă. Nu există nici o îndoială că acea alianță ar fi fost una loială.
Politicienii de centru-dreapta au adesea credința eronată că unicul lor inamic se află la stânga. Cu siguranță mulți din CDU și FDP privesc lucrurile astfel. Pentru a împiedica realegerea actualului guvernator din partea Partidului Stânga, Bodo Ramelow, conservatorii s-au aliat cu un extremist de dreapta.
În realitate, centrul-dreapta ar trebui să fie tot atât de îngrijorat de extrema dreaptă a spectrului politic, dacă nu chiar mai mult. Trecutul nazist al Germaniei face ca orice flirt cu extrema dreaptă să fie tabu. Stânga, pe de altă parte, nu mai reprezintă acum o amenințare la adresa democrației liberale, lucru în mod special valid în cazul lui Bodo Ramelow. Höcke, în schimb, este un om care violează respectivul tabu zi de zi.
Acționând cu rea credință
Este de datoria CDU și a aripii conservatoare a FDP să apere democrația și să definească ce înseamnă un conservatorism decent. Dar dacă aceste partide încheie alianțe cu partide de extrema dreaptă, ele ajută la normalizarea extremismului. Extremiștii vor căpăta atunci un aer de respectabilitate, validându-și pretenția de fi niște conservatori respectabili.
În realitate ei nu sunt altfel decât abjecți. Fapt dovedit de tacticile lui Höcke în Turingia, unde a subminat însuși sensul alegerilor și i-a forțat pe membrii grupului său parlamentar să voteze împotriva propriului lor candidat.
CDU și FDP au fost mult prea dornice să cadă în această capcană și vor trebui acum să trăiască cu răul pe care l-au provocat. O altă lecție pe care ne-o oferă istoria este aceea că, atunci când vine vorba de jucat jocuri, cei care acționează cu rea credință sunt în avantaj. În acest sens, poate fi un exemplu Donald Trump cu a sa brutalitate politică fără scrupule în fața căreia republicanii n-au nici o șansă.
Conservatorii Republicii de la Weimar credeau că se pot folosi de Hitler. În realitate, el îi folosea pe ei. Ei se aflau în ultimul stadiu al decesului democrației, fără ca măcar să-și dea seama de acest lucru. Asemenea comparații sunt inerent imperfecte, dar nu poate strica să privești actuala situație ca pe o fază timpurie a celei prin care am trecut acum un secol. Considerați-o o măsură de precauție.
În special politicienii CDU și FDP ar trebui să accepte acest fapt și să acționeze cu responsabilitate. La viitoarele campanii electorale și alegeri parlamentare singurul curs adecvat al acțiunii este disocierea deplină de AfD, potrivit Der Speigel, citat de Rador.
15
8
